Important

LIGA 3 | S-a stabilit: Sănătatea joacă pe Cluj Arena! Primul meci este cu echipa care l-a crescut pe Paul Papp!

“Viruşii verzi” au surprins pe toată lumea când au anunţat că vor să joace pe Cluj Arena. O echipă de Liga a III-a jucând pe un stadion din categoria “Elite” părea mai mult o fantezie, dar cei de la Sănătatea au reuşit minunea.

Astfel, patronul Aurelian Ghişa anunţă fericit: “E 100% sigur! Jucăm pe nocturnă, de la ora 20”. Adversara va fi Unirea Dej, cea care a dat doi jucători echipei naţionale: Deac şi Papp. Publicul? “Oricine”, anunţă Ghişa, care a lăsat intrarea liberă: “Cei ce doresc să vadă un meci care se joacă cu pasiune sunt aşteptaţi. Vrem să vedem şi familii, dar şi pe cei care nu au avut şansa să vadă vreun joc pe noul stadion. Redeschidem derby-urile clujene de altădată!”.

Patronul “viruşilor” compară partida de mâine cu cea din optimile Cupei împotriva lui Dinamo, jucată în Gruia: “E la fel de important să intrăm pe Cluj Arena. Fiecare stadion are farmecul lui”. În 2007, Ghişa a intrat şi a jucat împotriva lui Dinamo. Acum are 55 de ani şi vrea câteva minute pe stadionul de 30.000 de locuri: “M-am pregătit în acelaşi ritm cu echipa! Dacă antrenorul mă trimite în teren, joc”.

Pentru “Doctor”, cum îi spun cunoscuţii, chiria de 7000 euro nu a fost o problemă. A căutat soluţii şi, spune el, le-a găsit: “Încercăm să aducem sponsori, să punem bannere. Până mâine adunăm suma!”. Ghişa nu vrea ca meciul cu Unirea Dej să fie unicul jucat de “viruşi” pe Cluj Arena, şi le transmite un mesaj “Şepcilor roşii”: “Ştim că venim în casa lui “U” Cluj, dar vrem să mai venim din când în când ca oaspeţi, la derby-uri”.

sursa: liga2.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page