ImportantLocal

POLITIC | Deputatul PSD Tamara Ciofu premiază cei mai buni elevi din Botoșani pentru al cincelea an consecutiv

Cu ocazia sfârșitului de an școlar deputatul PSD Tamara Ciofu a acordat premii de excelență care au constat în volume de cărți, diplome și recompense materiale celor mai buni elevi de la mai multe unități de învățământ din municipiul și județul Botoșani.

De 5 ani, de când am ajuns pentru prima dată deputat am organizat acțiuni la sfârșit de an pentru premierea elevilor care au avut rezultate școlare deosebite. Voi continua să susțin aceste activități în fiecare an. Toate aceste premii au fost suportate exclusiv din suma forfetară pe care o primesc de la Parlament, însă nu îmi pare rău și sunt mândră că am reușit de la an la an să stimulez din ce în ce mai mulți elevi. Sunt împlinită și am o bucurie în suflet atunci când mă întâlnesc cu copiii pe care i-am premiat acum 4-5 ani și constat că au luat examenul de bacalaureat cu nota 10, au intrat la facultăți tehnice recunoscute pe plan național și au obținut rezultate excepționale fiecare în domeniile în care se specializează. Acest lucru înseamnă enorm pentru mine și arată că mi-am atins scopul, acela de a-i motiva pe tinerii din Botșoni să învețe o meserie și să se pregătească pentru viața care urmează după finalizarea studiilor”, a declarat Tamara Ciofu.

În municipiul Botoșani au fost premiați elevii care au obținut cele mai bune rezultate în acest an de la următoarele școli și licee: Școala Nr. 1, Școala Nr. 2, Școala Nr. 6, Școala Nr. 10, Școala Nr. 11, Liceul Grigore Antipa, Liceul de Artă, Liceul Ștefan Luchian, Liceul A. T. Laurian, Liceul Pedagogic Nicolae Iorga, Liceul Dimitrie Negreanu, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic Octav Onicescu, Liceul Tehnologic Petru Rareș.

În județ parlamentarul social-democrat a oferit premii elevilor de la școlile din comunele: Stăuceni, Gorbănești, Bălușeni, Curtești și Lunca.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page