Pentru Florin, greul și apoi răbdarea au venit mereu înaintea reușitelor. S-a obișnuit deja cu asta: așa s-a întâmplat și când era un țânc din Joldești, comuna Vorona, care, abia ce prinsese gustul fotbalului că a și fost nevoit, la 12 ani, să ia drumul Spaniei, cu mama sa, după moartea tatălui. La fel s-a întâmplat și când a părăsit tineretul de la Villareal pentru a juca în Segunda B, la Atletico Baleares.
“Aveam 20 de ani și nimeni nu mă dorea la acel nivel. Dar impresarul meu îl știa pe antrenorul de acolo și i-a spus că nu am nevoie decât de încredere pentru a demonstra ce pot. Am suferit, am dat totul și am ajuns golgheter. Nici eu nu credeam că pot juca la acel nivel și atunci mi-am spus: pot, deci vreau mai mult”, își amintește Florin Andone de anii critici de după terminarea junioratului.
S-a întors la Villareal, dar Villareal nu avea nevoie de el. A semnat cu Cordoba, care promovase în Primera Division, cu promisiunea că va fi cedat la o echipă de Segunda. Dar nici acolo nu-l dorea nimeni pe tânărul golgheter din Segunda B. Așa că luat-o, din nou, “the hard way”: jocuri la tineret și antrenamente cu prima echipă.
Suferință și încredere. Suferință și încredere. Florin învățase deja poezia. Dar nu mai venea partea cu încrederea… Asta până când a venit Djukic la echipă. El l-a băgat pe Andone într-un amical, Florin a dat gol, apoi Djukic i-a oferit debutul în Primera, Florin a dat din nou gol, iar de acolo povestea se cam știe: lumea din România a aflat, destul de brusc, că e prin Spania un băiat de “căpșunari” care joacă într-o ligă mare, în care nu mai aveam de ceva ani nici un reprezentant.
Încrederea Cordobăi avea să fie răsplătită din plin. Venit gratis, Florin Andone a fost, vara trecută, subiectul celui mai scump transfer din istoria clubului: Deportivo La Coruna a plătit cinci milioane de euro și 30% dintr-un viitor transfer pentru atacantul român.
Dar la Depor și pretențiile, și presiunea erau altele. Un meci fără gol, două meciuri fără gol, trei meciuri fără gol… În caz că uitase, viața avusese de grijă să-i amintească lui Florin că totul începe cu suferință. Zece etape a strâns din dinți atacantul până “să vadă poarta”. A muncit ca un nebun, a tras de el, s-a mișcat bine în teren, nimeni nu avea nimic să îi reproșeze. Însă golul, golul nu venea… Și nici la Națională, cu România, lucrurile nu stăteau mai roz.
Pe urmă, desigur, a venit și încrederea.
“Le sunt foarte recunoscător celor de la Depor pentru că m-au ajutat la început, când lucrurile mergeau prost pentru mine. Și președintele, și antrenorii, și directorul sportiv, și colegii, toți au fost lângă mine, au vorbit cu mine, și-au manifestat încrederea în mine. Apoi au venit și golurile.” – Florin Andone, atacantul lui Deportivo La Coruna și al naționalei României
Până la urmă, Florin a terminat sezonul cu 12 goluri. Doar Craioveanu a reușit, dintre români, mai multe goluri într-un sezon de Primera (13). Așa că Florin Andone a intrat într-un club select alături de Adi Ilie, Hagi și Balint (toți cu maximum 12 goluri pe sezon), a marcat contra campioanei Europei, Real Madrid, iar Depor i-a fixat deja un preț prohibitiv, de 20 de milioane de euro.
Florin e pe cai mari în Spania, acolo unde munca sa onestă și caracterul său combativ sunt foarte apreciate. Ar putea să se mulțumească cu atât și să trăiască momentul, dar situația Naționalei nu-i dă pace.
“Două lucruri mi-am dorit când am simțit că pot ajunge jucător profesionist: să joc în Primera și în naționala țării mele.” – Florin Andone
Cum nu putea fi altfel, începutul cu România a fost cum nu se poate mai greu. A marcat repede pentru “tricolori”, în amicalul cu Italia de la Bologna (2-2), dar nici la Euro și nici în preliminariile pentru Mondialul din Rusia nu a avut noroc să marcheze.
“Acomodarea la naționala României e dificilă. Totul e nou acolo, nu e ca și cum schimbi o echipă din Spania cu alta. Aici cunosc lumea măcar de la televizor, acolo nu o cunosc așa de bine. Și atmosfera e alta acolo. Sunt deja de doi ani la Națională și niciodată nu m-am simțit integrat 100%”, li se plângea Andone, pe la sfârșitul lui martie, celor de la “El Pais”, în Spania.
Acum, înaintea partidei cu Polonia de sâmbătă, de la Varșovia, Florin Andone ne dă, în sfârșit, motive de încredere. “Mă înțeleg foarte bine cu jucătorii de la echipa națională. Durează până intri într-un grup nou, dar pe zi ce trece mă simt mai bine și chiar simt că îmi fac prieteni aici”, povestește atacantul nostru.
Apoi plusează, când vine vorba despre colegul său din atac, influentul om de vestiar care este Denis Alibec: “La antrenamente de multe ori am fost în aceeași echipă și ne înțelegem foarte bine. E un băiat foarte bun, foarte OK și, sincer, am numai cuvinte de laudă am pentru el, pentru că mă înțeleg foarte-foarte bine cu Denis.”
După un sezon salvat cu Depor, Andone o ia de la capăt cu Naționala. Din nou, suferință, încredere… Dar vor veni și rezultatele?
“Trebuie să am și un pic de noroc să marchez la echipa națională. Am doar un gol și tot timpul mă gândesc la lucrul acesta. În ultimele luni, am tot dat gol la echipa de club, iar la națională parcă sunt blocat, parcă nu sunt același jucător. Simt nevoia să mă eliberez, să mă simt liber, să pot juca cum simt eu. Cred că un gol mi-ar da foarte mare încredere și aș putea ajunge la un nivel mai ridicat, la nivelul de la echipa mea de club…”, spune Florin.
Poate că am obosit, mulți dintre noi, să mai sperăm ceva de la Națională, mai ales într-o deplasare grea, cum e cea din Polonia. Și poate că dacă ne-ar povesti alții că trebuie să mai avem un pic de răbdare nici nu i-am asculta. Dar acum ne-o spune Florin, cu stilul lui încăpățânat și franc, de om care și-a luat de mic viața în mâini și care a reușit numai și numai pe muncă.
Ne-am obișnuit, ani de zile, să trăim din geniu și inspirație. Florin Andone vine și ne vorbește despre muncă, suferință și răbdare. Ne vorbește, practic, despre sport.
Sursa: http://lead.ro
