SANATATE | Ce boli favorizează apariția varicelor
Varicele sunt o dilatare anormală a vaselor de sânge. Varicele membrelor inferioare, în funcție de dimensiunea lor pot determina un discomfort estetic cât și o suferință fizică din cauza durerilor survenite la nivelul gambelor. Edemele care apar în această zonă uneori se pot transforma în ulcer varicos în faze avansate.
Dacă ai observat vinișoare albăstrui pe picioare, ieșite un pic în relief, atunci este vorba despre varicele care pot semnala probleme grave de sănătate.
„Boala varicoasă reprezintă un proces lent pe parcursul căruia peretele venos este afectat, iar în timpul aceasta se extinde şi către ţesuturile din jur. Pe lângă faptul că sunt inestetice, varicele sunt însoţite frecvent şi de durere, iar în cazurile cele mai grave apar şi inflamaţii ale picioarelor”, explică Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruţ.
Factorii care favorizează această afecțiune sunt multiple.
Tromboflebita
Reprezintă principala cauză a apariţiei varicelor. Tromboflebita este identificată prin apariţia unui cheag sanguin la nivelul venelor ce poate duce la îngroşarea vizibilă a acesteia. Tromboflebita superficială poate să apară nu doar în timpul sarcinii, ci și în urma unui zbor cu avionul.
Fibromul uterin
Un alt factor de care trebuie să ții cont, atunci când vine vorba de varice, este tumoarea abdominală sau fibromul uterin.
Sarcina
Pe parcursul sarcinii datorită dublării volumului sanguin dar şi a faptului că apare surplusul de kilograme, venele sunt suprasolicitate și astfel apar varicele.
Opinia specialistului
„Modificările hormonale din perioada de sarcină, de fapt progesteronul, este cel care determină relaxarea pereţilor venelor făcându-i mult mai vulnerabili în această perioadă. Efectele bolii varicoase pot fi stopate prin purtarea ciorapilor elastici compresivi pe tot parcursul sarcinii şi prin evitarea statului în picioare o perioadă lungă de timp”, a adăugat Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruţ.
Profesia favorizează apariția lor?
În cele mai dese cazuri varicele reprezintă o boală profesională. Afectează persoanele care sunt nevoite să petreacă mult timp în picioare sau pe scaun.
Ereditatea este un factor important
Conform studiilor, 1 din 100 de persoane dezvoltă varice la membrele inferioare în cazul în care mama are varice. Când vorbim de varice, eriditatea este factorul cel mai important de care trebuie să ții cont.
Atenție!
Femeile au o predispoziție genetică pentru apariția lor.
Tratament
Cea mai rapidă metodă de a scăpa de varice este calea chirurgicală., însă această metodă este una destul de dureroasă. Dacă te afli într-un stadiu de început încearcă tratamentele naturiste pentru prevenție și ameliorare.
Fructele mov susţin funcţia vasculară
Fructele de păducel, cireşele, afinele, coacăzele, murele sunt extrem de benefice pentru a proteja vasele de sânge de apariția varicelor. Surse bogate de antocianide şi proantocianide, flavonoide care sunt recunoscute pentru efectul lor pozitiv asupra sistemului cardiovascular.
Sfat
Adoptă un regim alimentar bogat în fibre şi bea foarte multă apă pentru a preveni apariția varicelor!
Sursa: http://www.clicksanatate.ro