În acest an, praznicul Moşilor de Vară (Moşii de Rusalii), sărbătoare cunoscută în tradiţia populară sub denumirea de Moşii de cireşe, este orânduit sâmbătă, 3 iunie. Moşii de vară pe care-i prăznuim în această sâmbătă preced sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Duminica Rusaliilor).
Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe din ţară se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a tuturor rudelor noastre trecute la viaţa veşnică : părinţii, moşii şi strămoşii familiei.
Cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), orânduită la 50 de zile după Paşti, se încheie ciclul Sărbătorilor Pascale.
În Anul Bisericesc există două sâmbete speciale
Pe parcursul Anului bisericesc (1 septembrie-31 august), în calendarul ortodox sunt menţionate două sâmbete dedicate în mod special pomenirii generale a morţilor şi fiecare sâmbătă specială poartă denumirea de „Moşi”.
Prima sâmbătă specială, prăznuită înaintea Duminicii Lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi- înainte de Postul Paştelui), este cunoscută sub numele de Sâmbăta Moşilor de Iarnă.
A doua sâmbătă specială, dedicată pomenirii generale a celor adormiţi, cunoscută în tradiţia populară sub numele de Moşii de Vară sau Moşii Cireşelor este prăznuită sâmbătă, 3 iunie, în ajunul sărbătorii populare a Rusaliilor.