Important

REFERENDUM 2012 | Ministrul Radu Stroe, despre actualizarea listelor electorale: “Va fi INTERESANT. O surpriză”

Ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, a declarat, sâmbătă, că peste 65% din datele privind listele electorale permanente “au venit” din teritoriu şi a răspuns, legat de eventuale schimbări majore care ar putea apărea, spunând că “va fi interesant”.

“Sperăm ca mâine (duminică – n.r.) să începem centralizarea datelor. (…) Luni va trebui să avem totul gata, «capacul la lucrare»“, a mai spus Stroe, după o şedinţă desfăşurată la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Ministrul delegat pentru Administraţie nu a precizat în ce ar consta eventualele schimbări majore pe listele electorale permanente, în urma actualizării, rezumându-se să afirme: “Va fi interesant, veţi vedea. Va fi o surpriză, nu zic plăcută sau neplăcută. Veţi vedea”.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat anterior, tot sâmbătă, că acţiunea de strângere a datelor din teritoriu necesare pentru documentele cerute de Curtea Constituţională, în legătură cu referendumul, va continua până luni, când se speră că aceasta va fi finalizată.

Duşa a mai spus că, tot luni, ar urma să fie redactate respectivele documente, în urma centralizării informaţiilor privind listele electorale permanente.

Întrebat despre posibilitatea ca PDL să boicoteze actualizarea listelor, ministrul a spus: “Nu cred că cei de la PDL pot să boicoteze o acţiune legală, dispusă de Curtea Constituţională”.

Curtea Constituţională a admis, marţi, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei.

“Plenul Curţii Constituţionale a luat în discuţie cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat al României, domnul Traian Băsescu”, se arată într-un comunicat, marţi, de CC.

Potrivit CC, în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, în temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 31 august 2012, la data de 21 august 2012.

Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page