Importantsocial

SOCIAL | Violența în familie! Ce este ordinul de protecție, cum se obține și în ce constă acesta?

Ce înseamnă violența în familie?

Violența în familie reprezintă orice agresiune fizică, psihică, verbală, sexuală sau economică, săvârșită cu intenție de către un membru al familiei, împotriva altui membru aceleiași familii. Ea nu se manifestă izolat, se repetă atunci când nu se iau măsuri. În 50% din cazurile în care bărbații își abuzează partenerele, sunt agresați, de asemenea, și copiii. Conform studiilor efectuate de specialiști, violența domestică determină incapacitate temporară de muncă într-o măsură mai mare decât accidentele rutiere sau bolile infecțioase.

DACĂ PARTENERUL TĂU:

  • îți trimite foarte multe SMS-uri și te sună NON-STOP atunci când nu sunteți împreună, ca să te verifice
  • cere mereu explicații despre locurile în care mergi, cu cine te întâlnești, ce faci, fiindcă nu are încredere în tine și este foarte posesiv
  • întreabă tot timpul ce faci cu banii, ce cumperi și cât costă fiecare lucru în parte
  • te critică pentru felul în care te îmbraci și îți cere să te schimbi atunci când apreciază că nu ești suficient de decentă
  • încearcă să te izoleze de prieteni/prietene, nu te lasă să te vezi cu familia ta și se enervează dacă te întâlnești cu cineva fără să te însoțească și el
  • te acuză mereu, fără motive întemeiate, că îl înșeli
  • te jignește sau te critică de față cu alte persoane
  • te insultă folosind cuvinte cu conotație sexuală
  • nu te lasă să te angajezi sau să faci cursuri pentru a te specializa
  • te amenință că se sinucide dacă îl părăsești ori că îți ia copiii dacă vă despărțiți
  • are impresia că datoria ta este să îi faci lui toate plăcerile………….ÎNSEAMNĂ CĂ VREA SĂ TE DOMINE ȘI TE AGRESEAZĂ EMOȚIONAL

 

DACĂ PARTENERUL TĂU:

  • te pălmuiește, te mușcă, te lovește sau încearcă să te sufoce
  • aruncă în tine cu obiecte, te trage de păr, te împinge
  • îți produce suferințe fizice în diverse moduri: te lasă în frig fără haine, te gonește din casă sau te abandonează într-un loc periculos ca să te întorci singură, te încuie în locuință și nu te lasă să pleci când ai nevoie
  • te împiedică să mănânci, să bei apă sau să dormi
  • te obligă să consumi alcool, să mănânci atunci când nu dorești sau să consumi alimente care nu îți fac bine, să muncești peste puterrile tale
  • te împiedică să suni la poliție sau să ceri îngrijiri medicale…ÎNSEAMNĂ CĂ TE ABUZEAZĂ FIZIC ȘI EȘTI ÎN PERICOL

 

DACĂ PARTENERUL TĂU:

  • te forțează sau te șantașează să faci sex cu el
  • te imobilizează împotriva voinței tale în timpul actului sexual
  • îți cere să faci sex cu el când ești bolnavă, obosită sau după ce te-ai lovit/rănit în orice fel
  • implică, împotriva voinței tale, și alte persoane în activită …ÎNSEAMNĂ CĂ TE ABUZEAZĂ SEXUAL

 

CE POȚI FACE CÂND EȘTI ABUZATĂ?

  • sună imediat la numărul unic apeluri de urgență 112
  • când nu poți fugi din casă, încearcă să ajungi și să te închizi într-o cameră de unde să poți suna numărul unic apeluri de urgență 112
  • dacă nu poți folosi un telefon, strigă tare să te audă vecinii, deschide geamul și cere ajutor
  • nu te adăposti în bucutărie, acolo sunt cuțite și alte obiecte cu care poți fi rănită
  • spune-le copiilor să se încuie într-o cameră sau să fugă la vecini, rude și să ceară ajutorul polițiștilor
  • dacă ai reușit să fugi din casă, așteaptă afară sau la vecini sosirea polițiștilor
  • dacă ai fost rănită, spune-le medicilor ce ți s-a întâmplat, leziunile interne îți pot pune viața în pericol
  • nu atinge obiectele din camera sau dependința unde ai fost agresată, poziția

 

CE ESTE UN ORDIN DE PROTECȚIE, CÂND, ÎN CE CONDIȚII ȘI DE CĂTRE CINE SE EMITE?

Un ordin de proetcție este dispus de instanța de judecată în a cărei rază teritorială domiciliază victima, iar această măsură nu poate depăși durata de 6 luni de la data intrării în vigoare. Ordinul de protecție se emite de judecător în maxim 72 de ore de la înregistrarea cererii și poate fi cerut doar de victimă. Cererea se introduce personal sau prin reprezentant legal și este scutită de timbrul judiciar. Sunt acceptate probele audio, cu condiția ca acestea să fie transcrise. Potrivit legii 217/2003 se pot lua următoarele măsuri:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent cine este proprietarul locuinței
  • reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei
  • limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comuneatunci când aceasta nu poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în conrtact cu victima
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minimedeterminate față de victimă, față de copiii acesteia sau afață de rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate
  • interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zonedeterminatepe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, sau în orice alt mod, cu victima
  • obligarea agresorului de apreda POLIȚIEI armele deținute
  • încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora
  • agresorul să suporte și contravaloarea chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială
  • obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie
  • recomandarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării

 

CE POȚI FACE DACĂ AI OBȚINUT ORDINUL DE PROTECȚIE?

  • poți suna la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 dacă agresorul nu respectă ordinul de protecție
  • dacă ai rămas în domiciliul unde ați locuit împreună, schimbă încuietorile vechi cu unele noi și nu îi permite acestuia să pătrundă în locuință sub nicio formă
  • informează-ți vecinii cu privire la ordinul de protecție și roagă-i să sune la poliție dacă observă că ești urmărită sau agresată
  • depune copii ale ordinului de protecție la administratorul blocului, la școală la care înavță copiii tăi și la locul de muncă
  • poartă asupra ta o copie a ordinului de protecție, la nevoie

 

CE AJUTOR POȚI OBȚINE DE LA Direcția Generală de Asisteță Socială și Protecția Copilului?

Potrivit legii 292/2011, privind asistența socială și Hotărârilor de Consilii Locale:

  • poți beneficia de adăpost temporar pentru mamă și copil și victime ale violenței în familie
  • poți beneficia de consiliere psihologică
  • poți beneficia de ajutot de urgență, constând în SUPORTAREA CHELTUIELILOR LEGATE DE ÎNCHIRIEREA UNEI LOCUINȚE pe o perioadă de 1-12 luni
  • poți beneficia de ajutor pentru achiziționarea alimentelor de bază și/sau medicamente, rechizite
  • poți beneficia de cursuri de reconversie profesională gratuite

 

DACĂ NU MAI LOCUIEȘTI CU AGRESORUL

  • nu accepta să te întâlnești cu el singură, chiar dacă îți spune că este urgent și foarte important
  • nu-i comunica noua adresă și nr. de telefon
  • anulează conturile bancare vechi și cardurile de credit
  • transferă la o altă școală copiii
  • informează profesorii sau educatorii cine are dreptul să ia acasă copiii
  • ai grijă să ai tot timpul un telefon la tine, încărcat, care să poată fi folosit pentru a suna la 112 în caz de nevoie

 

          Dragi femei, ieșirea dintr-o relație abuzivă sau violentă nu este ușoară. Poate sperați că încă lucrurile se vor mai schimba sau vă este teamă de ceea ce partenerii dvs. ar putea să facă în cazul în care descoperă că încercați să plecați. Oricare ar fi motivele, probabil vă simțiți ca niște prizoniere, neajutorate. Există însă soluții, dacă vă informați și apelați la autorități. Poate vă aflați în etapa când sunteți indecise, confuze, nesigure, speriate și obosite. Vă doriți ca într-un moment să reușiți să scăpați, iar imediat puteți trece la starea în care ați suporta orice pentru a vă salva relația sau căsnicia. Unele dintre dumneavoastră vă învinovățiți pentru situația creată sau vă simțiți slabe și rușinate pentru că ați suportat atât timp. Nu vă lăsați cuprinse de confuzie, vinovăție sau autoculpabilizare. Nu dvs. sunteți vinovate pentru comportamentul abuziv al partenerului! Singurul lucru care contează este siguranța dvs.! Meritați să trăiți fără teamă!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page