ImportantMeteo

METEO | Vezi cum va fi vremea în weekend

Vremea va fi frumoasă în weekend şi va deveni caldă în toate regiunile!

Sâmbătă, vremea va fi frumoasă şi va deveni caldă în toate regiunile. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 12 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 grade în depresiuni şi 11 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vest. Izolat, în estul şi în sud-estul Transilvaniei, se va produce brumă. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă. La munte vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Duminică, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori, în general, mai ridicate decât cele climatologic specifice începutului de aprilie. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări, în prima parte a intervalului, în zona Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 22 de grade, cele mai coborâte valori urmând a se înregistra pe litoral, iar minimele între -2 şi 7 grade, mai ridicate în Dealurile de Vest, până la 9…10 grade. Cu totul izolat în Transilvania se va semnala brumă, iar în zonele joase de relief, în special din est şi sud-est, pe arii restrânse, va fi ceaţă în orele dimineţii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page