Important

LIGA 2 | Costel Orac: “La startul campionatului echipa se va exprima aşa cum vrem noi antrenorii”

Antrenorul principal al FC Botoşani s-a declarat mulţumit de valoarea lotului, dar si de nivelul de pregătire,  la care au ajuns elevii săi.

“Avem dubluri pe fiecare post şi spun că avem un lot echilibrat. Acum depinde foarte mult de modul în care vom începe campionatul pentru că este foarte important să-l începem cu victorii. Ca să ne atingem obiectivul, nu trebuie să se repete istoria de anul trecut când în tur nu s-au acumulat câte puncte ar fi trebuit. Este posibil ca la echipă să mai ajungă în perioada următoare un atacant sub 21 de ani”, a declarat Costel Orac.

Deși astăzi se va decide cu cine vom debuta în noul sezon competițional, pentru tehnicianul botoșănean acest lucru nu prezintă importanță.

“Mi-e indiferent dacă vom debuta în noul sezon pe teren propriu sau în deplasare. Când te baţi la promovare, teoretic, nu ar mai trebui să conteze că joci acasă sau în deplasare pentru că şi acasă şi în deplasare trebuie să pleci de la ideea că trebuie să câştigi dacă vrei să promovezi, aşa cum ne dorim noi. Ce-mi doresc este să începem bine, să câştigăm de la început, să reuşim să ne adaptăm şi să prindem ritmul campionatului cât mai rapid şi să acumulăm puncte pe fondul unui joc bun pentru că evoluţiile bune îţi dau siguranţa şi e un lucru pe care îl câştigi pe termen lung”, a spus Costel Orac.

Până la debutul campionatului antrenamentele Fc Botoșani se vor axa numai pe stabilirea noilor relații de joc.

“În general jucătorii sunt destul de receptivi şi au fost receptivi chiar şi în perioada de pregătire de la munte unde e clar că ne-a interesat în primul rând acumulările fizice. Acum lucrăm mai mult tehnico-tactic şi urmărim să îmbunătăţim relaţiile de joc pentru că sunt mulţi jucători noi şi nu e uşor să-i faci să închege jocul cum ne dorim noi antrenorii. Din fericire avem timp, avem condiţii bune, aşa că sunt convins că în scurt timp, 10-12 zile, relaţiile de joc vor fi aşa cum trebuie să fie. Sper, de fapt îmi doresc şi sunt convins că la startul campionatului echipa se va exprima aşa cum vrem noi antrenorii”, a precizat Costel Orac.

 

fcbotosani.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page