Important

LOCAL | Start oficial la Luna plantării arborilor! FOTO!

Sute de hectare de teren vor fi împădurite în acest an la Botoșani.

Direcţia Silvică Botoşani are în plan, în acest an, împădurirea a  205 hectare de teren, dar și completarea unei suprafețe totale de 123 de hectare, în plantaţii distruse de inundaţii sau de secetă.

Plantarea copacilor a început de la 15 martie, operațiunile urmând să fie făcute pe fondul forestier de stat. Oficial, însă, startul a fost dat astăzi de angajaţii Direcţiei Silvice, care au plantat câţiva puieţi în pădurea Vorona.

Vremea este prielnică pentru plantări de arbori pe terenurile destinate împăduririlor și pentru consolidarea împăduririlor efectuate in anii anteriori.

Acţiunile silvice se desfăşoară în această perioadă de către Direcţia Silvică Botoşani,cu participarea tineretului şi în special a elevilor.

Pentru regenerarea pădurilor în acest an se vor face împăduriri integrale pe 125 de hectare în fond forestier de stat, din care 90 ha în urma tăierilor rase şi 35 ha goluri. În această primăvară se vor împăduri 110 ha în fond  forestier de stat, din care 80 ha în urma tăierilor rase şi 30 ha goluri, se vor completa plantații pe 118 din cele 123 ha prinse în planul pentru acest an.

Vor fi împădurite 28 de hectare de plantaţii în teren degradat și vor fi refăcute 7 hectare de plantaţii calamitate integral anul  trecut din fondul forestier de stat. De asemeni sunt programate și regenerări naturale în suprafeţe de pădure de stat în care s-au efectuat tăieri definitive pe 80 de hectare, din care 55 în această primăvară.

Suprafeţe mai mari de împăduriri în această primăvară sunt în special în suprafeţele de pe cares-au  exploatat  arboretele de molid afectate de uscare în masă precum şi unele terenuri degradate cumpărate de către Direcția Silvică Botoşani în anii trecuţi în zonele  Tudora, Pădurea Runc și Bahlui, com. Frumuşica, Horodiştea, com. Rădăuţi Prut, Coţuşca și Gorbăneşti.

Faţă  de  anii  trecuţi,  programele  la regenerarea pădurii din ultimii ani au crescut semnificativ ca urmare a uscării în masă a arboretelor de molid-cca 600 ha.

În anul 2017 pentru lucrările de regenerarea pădurii se vor cheltui cca. 5,3 milioane de lei. Pentru  lucrările de împădurire din această primăvară este nevoie de jumătate din acești bani.

Cele mai multe suprafeţe se vor planta în această primăvară cu: gorun, stejar, fag, salcâm, salcie, plop, frasin, paltin, ulm, cireş, mojdrean şi sălcioară.

Seceta de anul trecut a afectat 25 de hectare de plantaţii forestiere, pierderile fiind în valoare de 180.000 de lei. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate în Lunca Prutului, unde, din cauza solului nisipos, s-au uscat foarte mulţi arbori.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page