În noaptea de luni spre marți, în jurul orelor 2.00, un grav accident de circulație s-a produs în satul Vitoria din comuna Stăuceni, după ce un Mercedes condus de un tânăr de 31 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp. În autoturism se aflau încă două persoane, doi tineri de 20 și respectiv 21 de ani.
Cele 3 victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La accident s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una cu apă și spumă și ambulanta de terapie intensiva mobila SMURD, precum și doua ambulanțe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Nu s-a intervenit pentru descarcerarea lor. Pompierii au actionat și pentru inlaturarea pericolului de incendiu.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală dic culpă.