LOCAL | Urmărire ca-n filme la Vlădeni, după un autoturism cu numere de Bulgaria. Vezi de ce nu a oprit tânărul la semnalele poliţiştilor de frontieră
Duminică, în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit, în localitatea Vlădeni, judeţul Botoşani, un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în Bulgaria.
Conducătorul auto a ignorat semnalele poliţiştilor de frontieră şi a continuat deplasarea. S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, acesta fiind oprit în câteva minute. Bărbatul aflat la volanul maşinii a refuzat să se legitimeze, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au condus persoana şi autoturismul la sediul sectorului.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul este cetăţeanul român Raul B., de 24 de ani, domiciliat în judeţul Botoşani.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.