ImportantLocal

LOCAL | După ce a primit o ţigară „specială” pentru „linişte şi relaxare”, a ajuns între extaz și agonie

Aflaţi în misiune de patrulare un echipaj al Poliţiei Locale Botoşani, a observat comportamentul deviant a numitului F. Alexandru-Ştefan, în vârsta de 18 ani din sat Tudora, Botoşani, ce se afla marţi seara în jurul orelor 20.00 pe o bancă din preajma bisericii Sfântul Gheorghe din municipiu.
Mişcările necontrolate, tremuratul excesiv, distorsionarea vederii şi auzului, vorbirea incoerentă şi pierderea echilibrului, au condus la timorarea şi indignarea trecătorilor.
Condus la sediul instituţiei pentru siguranţa cetăţenilor din zonă şi legitimarea acestuia am putut trage următoarele concluzii :
În după amiaza zilei de 07.03.2017 orele 16.00 şi-a găsit companie în preajma unui tovarăş binevoitor, din zona autogării Pod de Piatră şi fostul Select. Acesta i-a oferit o ţigară „specială” pentru „linişte şi relaxare”, o mică atenţie gratuită, gest întâlnit numai la fumătorii adevăraţi.
După ce a fumat ţigara cu sete şi patimă, nu au încetat să apară efectele ce-i biciuia trupul şi-i tulbura minţile. Între extaz şi agonie mai bine de patru ore s-a trezit neexplicabil pe o bancă în faţa bisericii, cu o stare ciudată şi fără să-şi aparţină.
Nu mai ştia dacă avea sau nu bagaj, bani, acte şi alte bunuri personale, confuz în exprimare, cu o memorie ce nu-l ajuta, a refuzat internarea solicitând sprijin şi ajutor pentru a ajunge la dresa de domiciliu.
Poliţiştii locali l-au condus la microbuzul ce avea sa-l ducă acasă, unde dorea sa se liniştească şi să uite despre aventurile petrecute la oraş.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page