Sanatate

SANATATE | Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap

Potrivit ordinului semnat de ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, lista bolilor care se încadrează în grad de handicap a fost modificată în 2014, astfel încât și alte probleme, cum sunt sechelele care apar în urma unui accident vascular cerebral, să facă parte din aceeași categorie.

Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap: funcțiile senzoriale

Din categoria afecțiunilor senzoriale care se pot încadra în grad de handicap fac parte cele cronice primar şi secundar oculare, inflamatorii, heredodegenerative, degenerative, traumatice, tumorale, vasculare cu evoluţie cronică-progresivă sub tratament specific sau cu sechele morfofuncţionale; vicii de refracţie (miopie forte; fortisima: 14-15D; hipermetropie medie +3D -+6D; forte >+6D), de acomodare, nistagmusul.

Important de știu este că nu se încadrează în grad de handicap bolile oculare care se pot trata medical sau chirurgical, cum este cazul cataractei. În grad de handicap se încadrează și persoanele care și-au pierdut vederea la un ochi. Timp de jumătate de an ele beneficiază de această încadrare, ca mai apoi evaluarea să se facă în funcție de criteriile existente.

Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap: funcții auditive

În cazul problemelor auditive, încadrarea în grad de handicap se poate face pentru afecțiunile cronice auditive de cauză diversă: inflamatorie, infecţioasă, toxică, vasculară, heredodegenerativă, traumatică, tumorală – congenitale sau dobândite precoce-copilărie/adolescenţă – însoţite de hipoacuzie – tip transmisie, neurosenzorială, mixtă, protezabile sau neprotezabile ori cu surditate (cofoză), cu sau fără tulburări de comunicare (surdomutitate-surdocecitate).

Având în vedere că în deficiențele auditive se poate pune problema de afectare calitativă sau cantitativă, evaluarea complexă se va face pe baza capacității de comunicare și relaționare, dar și pe tulburările psihice sau de limbaj pe care le are persoana.

Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap: funcții vestibulare

–    problemele de echilibru, inclusive dacă acestea apar ca urmare a unor afecțiuni neurologice, congenitale ori contractate prococe.

Funcţiile neuro-musculo-scheletice şi ale mişcărilor aferente

–    afecțiunile osteo-articulare congenitale sau contractate precoce (boli constituționale ale oaselor, malformații, deformări rahitice cu tulburări de postură, luxație congenitală de șold, redori și anchiloze congenitale, posttraumatice sau după osteoartrită TBC, anchiloze ale coatelor sau umerilor, pseudartroze – gambă, coapsă, antebraț, braț – neoperabile);
–    hemofilia A și B;
–    colagenoze (poliartrită reumatoidă, sclerodermia, dermatomiozita, lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv – forme severe, rezistente la tratament);
–    afecțiuni articulare degenerative în stadiul sever, fără potențial de recuperare;
–    artropatia psoriazică în formă de spondilită;
–    tumori osoase maligne;
–    leziuni structurale induse de corticoterapia îndelungată.

Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap: afectarea coloanei vertebrale

–    spondilita anchilozantă;
–    cifoscolioze și scolioze deformante.

Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap: funcții motorii (a staticii și a mobilității)

–    amputații (congenitale, contractate precoce, de membru superior sau inferior, unilateral sau bilateral);
–     afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic (sechelele bolilor cerebrovasculare, a accidentelor vascular cerebrale, a celor neurodegenerative, malformații congenitale, sechele după meningoencefalopatii infantile, bolile prin tulburări de dezvoltare a sistemului nervos, bolile metabolice genetice ale sistemului nervos central și periferic, neuropatii motorii cronice severe și periferice);
–    boli degenerative și heredodegenerative ale sistemului nervos central (bolile genetice cu aspect anatomo-patologic de tip degenerativ);
–    afecțiuni inflamatorii demielinizante ale sistemului nervos central (scleroză multiplă).

Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap: bolile musculare

–    miopatii infecțioase și inflamatorii (polimiozite, dermatomiozite, în boli de colagen, paraneoplazice, miopatia cu incluzii, alte miopatii inflamatorii mai rare);
–    distrofii musculare progresive;
–    miopatii metabolice (boli enzimatice: în glicogenoze, boli ale metabolismului lipidic; în boli endocrine: tiroidiene, corticosteroide, paratiroidiene şi deficit de vitamin D, pituitare) şi toxice (medicamentoase, alte toxice);
–    anomalii şi malformaţii musculare congenitale;
–    canalopatii: de clor, de sodiu, de calciu, de potasiu care afectează fibrele musculare.

Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap: funcţii de control al comportamentului motor

–    boli determinate de leziuni de orice etiologie (neurodegenerative, neurochimice – disfuncţie sinaptică, vasculară, metabolică, inflamatorie, demielinizantă, tumorală, infecţioasă, imunologică) care produc disfuncţii sinaptice/leziuni la nivelul ganglionilor bazali – sindroamele extrapiramidale, boala Parkinson, boala Huntington, boala Wilson, sindromul Prader-Willi, distonii musculare.

Lista afecțiunilor care se încadrează în grad de handicap: persoanele cu epilepsie

–    epilepsie (malconvulsivant) cu debut precoce (copilărie-adolescenţă, până la 26 de ani), indiferent de etiologie şi la epilepsie indiferent de data debutului, la persoane fără venituri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page