Local

LOCAL | Mihaela Huncă: „Voi susține în Parlament proiectele de care m-am ocupat la Inspectoratul Școlar Botoșani”

Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat joi că va renunța la funcția de Inspector Școlar General și va sprijini sistemul educațional botoșănean din funcția de secretar al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților. În noua sa calitate, Mihaela Huncă a dat asigurări că guvernul PSD care va fi instalat în următoarele zile va respecta programul de majorări salariale promis în timpul campaniei.

Pentru 2017, există termene clare pentru majorările salariale ale dascălilor și ale celorlalți angajați din învățământ. De la 1 ianuarie se aplică majorarea cu 15% care a fost deja adoptată de Parlament, iar de la 1 iulie va mai fi o creștere cu 20%. Pe ansamblu, salariații din învățământ vor obține o creștere de 35%”, a explicat Mihaela Huncă.

O altă prioritate asumată de social-democrata botoșăneană este introducerea și dezvoltare programelor educaționale care să stopeze plecarea tinerilor absolvenți la muncă în străinătate.

În Botoșani avem o rată foarte mare a tinerilor absolvenți care pleacă la muncă în străinătate. Pentru mine, stoparea acestui fenomen este o prioritate. Voi susține în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților dezvoltarea programelor de ucenicie și cele privind tranziția de la școală la piața muncii, în sensul stimulării angajatorilor de a le oferi un loc de muncă tinerilor absolvenți. De asemenea voi face demersuri la Guvern și voi vota în Parlament pentru introducerea programului primului salariu prin care să le garantăm absolvenților de studii superioare un venit de 2.500 lei brut pe lună în primii 3 ani de muncă.”, a declarat Mihaela Huncă.

Fostul inspector școlar general a mai spus că va urmări cu atenție măsurile pe care le va lua viitorul guvern în ceea ce privește modernizarea unităților de învățământ, astfel încât în acest program să fie cuprinse și școlile botoșănene.

În programul PSD este prevăzută modernizarea a 2.000 de unități de învățământ. Obiectivul meu este ca între acestea să se numere și școlile din Botoșani. Iar cine mă cunoaște știe bine că eu mă lupt până la capăt pentru a realiza ceea ce îmi propun”, a mai spus vicepreședintele PSD Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page