Anunturi

ANUNT UMANITAR | Lupta micuţului David cu CANCERUL, aproape de un final fericit

La numai 2 ani, David a fost diagnosticat cu neuroblastom, o formă de cancer care i-ar fi curmat viaţa dacă nu se intervenea urgent. Din fericire, băiatul a fost supus la timp intervenţiei de extirpare a tumorii la stomac, însă drumul către vindecarea totală este lung şi anevoios.

Operaţia a fost efectuată de doctorul Pelin Oguzkurt, în data de 11 octombrie, la Spitalul Medical Park din Turcia. Procedura a durat peste 10 ore, fiind foarte complicată şi riscantă, iar tumora din stomac a fost extirpată în proporţie de 90%. La scurt timp, David a început dureroasele şedinţe de chimioterapie, urmând ca de astăzi (21 noiembrie a.c.) să înceapă şi şedinţele MIBG, speciale pentru neuroblastom.

În momentul de faţă, David răspunde pozitiv la tratament, iar dacă totul va decurge conform aşteptărilor, copilul va fi supus, în luna decembrie, transplantului de măduvă osoasă. După transplant, băiatul va continua şedinţe de radioterapie pe o perioadă de 5-6 luni, conform schemei de tratament pe care o vor propune medicii specialişti.

“În toată această perioadă, am purtat discuţii telefonice şi prin Skype ore în şir cu doctorii, părinţii şi cu toţi cei care au grijă de David acolo în Turcia. Chiar dacă eram departe de ei, am trăit emoţia fiecărei clipe şi am răsuflat uşurat când doamna doctor Pelin Oguzkurt m-a sunat să îmi comunice că operaţia a reuşit după mai mult de 10 ore de intervenţie. Acum este perioada, poate, cea mai grea şi cea mai importantă prin care va trece micuţul. Astăzi va începe un tratament specializat pentru neuroblastom, iar dacă va răspunde pozitiv la tratament, luna viitoare va fi supus unui trasplant de măduvă osoasă, procedură foarte importantă pentru recuperarea lui. Am rămas impresionat de energia lui, de optimismul lui şi de curajul de care a dat dovadă în lupta cu groaznica boală. Cu ajutorul nostru, al minunaţilor doctori şi al lui Dumnezeu, David are mari şanse să învingă cancerul”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.

Cum îl putem ajuta pe David?

Până în prezent, sute de români au donat pentru David, pe platforma de donaţii online a Asociaţiei “Salvează o inimă” strângându-se peste 10.000 de Euro. Băieţelul mai are nevoie de aproximativ 30.000 de Euro pentru a i se achita şedinţele de chimioterapie, radioterapie şi transplantul de măduvă osoasă. Oricine doreşte să-l ajute pe David să trăiască, poate dona online, pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/david-gadei/, prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari) sau prin redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit datorat de companii.

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 150 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 1.065.000 de Euro şi peste 180.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page