ImportantPolitic

Politic | Cătălin Flutur: “Spuneți-le oamenilor să meargă la vot! Să nu decidă alţii în locul lor”

Liderul organizației județene a PNL Botoșani, Cătălin Flutur, le-a vorbit astăzi membrilor de partid, la lansarea oficială a candidaţilor la alegerile parlamentare, despre programul electoral al liberalilor.

Flutur a făcut comparație cu practicile social-democraților despre care a spus că nu fac altceva decât să ofere “pomeni electorale fără acoperire”.

 “Suntem o forţă, în pofida percepţiei că Moldova este zonă roşie. La alegerile locale PNL Botoşani a obţinut un loc 8 în clasamentul naţional. Am avut 38,3% pe vot politic. Am reuşit să avem 33 de primari, am recâştigat primăria municipiului Botoşani, avem trei primari de oraşe şi 29 de comune. 391 mandate de consilieri locali şi 34 de viceprimari.

Cifrele și tot ceea ce stă în spatele lor în oameni și fapte sunt argumentul solid cu care plecăm la luptă în această campanie. Programul partidului nostru pentru reclădirea României și susținerea pe care PNL o oferă premierului Dacian Cioloș ne dau armele să ne ducem la lupta cu PSD-ul. PNL se prezintă cu un program coerent, realist și aplicat pe nevoile reale ale societății de astăzi, măsurile pe care le propunem se adresează cetățeanului și nevoilor sale și cel mai important este că sunt sustenabile.

De cealaltă parte se vine cu pomeni electorale îmbrăcate în alt strai. La PSD scopul scuză întotdeauna mijloacele. Ne promit tot felul de lucruri pe care ni le-au promis și acum patru ani și nu înțeleg ce i-a oprit până acum să facă acest lucru.

Au avut trei ani și jumătate de Guvern, au avut majoritate, au avut bani, de ce să credem că vor face ceea ce nu au făcut până acum. Mint, instigă la nerespectarea legii. Spuneți-le oamenilor să meargă la vot, îndemnați mai cu seamă tinerii să meargă la vot, zarurile odată aruncate nu se mai poate face nimic. Degeaba vor protesta ei luni dacă duminică nu au fost la vot. Mergeți și vorbiți cu oamenii, transmiteți-le mesajul nostru corect, care sunt prioritățile noastre, ale PNL, ce vrem să facem pentru țară și cum vrem să facem. Trebuie să fim credibili și să demonstrăm bunele noastre intenții”, a spus președintele PNL Botoșani.

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page