Aproximativ 30 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Mavromati, atât din rândul personalului medical mediu, cât şi din rândul personalului auxiliar și TESA au declanşat în această dimineaţă o “grevă de avertisment” de două ore.
Nemulțumirile legate de drepturile salariale acordate necorespunzător, dar și deficitul de personal care duc angajații la epuizare, au scos din nou cadrele sanitare în stradă.
“Aveţi copii de îngrijit, aveţi familie şi nu ar fi trebuit să vă aflaţi aici. Dar iată că acest guvern atât de democratic, atât de tehnocrat, ne-a scos astăzi în stradă. Am aici colega ce ţine portretul colegei de la Sibiu, cea care tot datorită epuizării şi datorită volumului mare de muncă şi datorită lipsei de personal a ajuns acolo unde nu mai are poate niciun fel de suferinţă. Nu ne dorim acest lucru, era tânără, avea un copil, la fel ca noi, avem copii, avem o viaţă înainte pe care dorim să ne-o trăim aşa cum se cuvine şi dorim să fim trataţi pe măsura meseriei pe care o avem. Ni se spună că suntem purtătorii halatelor albe, că aducem alinare suferinţei, păi acelaşi lucru în dorim şi pentru noi: să fim trataţi ca atare şi să ni se asculte toate toate solicitările noastre. Nu cerem nimic în afara legii“, a declarat Lia Temciuc, liderul Sanitas.
Aceeași formă de protest au inițiat și angajații Spitalului de Recuperare.
În perioada celor două ore de grevă, protestatarii au asigurat o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale.
Conform calendarului stabilit de Federaţia SANITAS din România, acţiunile de protest vor culmina pe 31 octombrie cu GRAVA GENERALĂ PE TERMEN NELIMITAT.