Important

INTERNATIONAL | Cum a fost planuit masacrul din Colorado si cat l-a costat pe atacator. Detalii din ancheta

Tanarul care a deschis focul intr-un cinematograf american a planuit totul luni de zile. A cheltuit 15.000 de dolari pentru arme si munitie, iar in apartamentul sau avea si explozibil, probabil pentru alte atacuri.

Anchetatorii au aflat ca agresorul lua aceleasi medicamente care l-au ucis pe actorul Heath Ledger. De altfel, suspectul avea o obsesie pentru personajul jucat de Ledger in “Batman”, Joker.

Autoritatile din Colorado studiaza acum filmele din seria “Batman” pentru a afla cat mai multe despre felul in care a gandit si a actionat James Holmes. In plus, paza a fost intarita in toate cinematografele americane in care ruleaza ultimul film din trilogie. Atacul in care au murit 12 oameni si alti 59 au fost raniti a readus in discutie influenta pe care povestile de pe marile ecrane o au asupra oamenilor.

Chiar daca asocierea dintre filmul “Batman” si masacrul din Colorado a determinat cinematografele din Paris sa amane premiera celei mai recente pelicule, in America, oamenii nu par sa se teama de un nou atac.

Jo Piazza, scriitoare: “Ei bine, The Dark Knight Rises trebuia sa fie cel mai important film al verii si, din nefericire, efectul atacului din Aurora va contribui la succesul de box office al peliculei. Cred ca publicul american are intr-adevar o fascinatie macabra pentru tragedie, ceea ce nu poate decat sa ajute filmul“.

James Holmes a fost incarcerat sambata intr-o inchisoare de maxima securitate din Colorado. Paznicii de acolo spun ca se comporta ca si cum ar fi un actor care joaca un rol intr-un film si nu pare sa aiba nicio urma de remuscare.

Un barbat eliberat ieri din penitenciar a povestit ca invididul a fost inchis singur intr-o celula, pentru ca toti ceilalti detinuti il ameninta cu moartea. Furia lor a fost starnita de faptul ca, in atacul sau, Holmes a ucis si o fetita de 6 ani.

stirileprotv.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page