ImportantLocal

EDUCAȚIE | Manifest de Ziua Educaţiei “Maidanul este mai important decât şcoala şi este încurajată nemunca şi impostura!”

Reprezentanţii elevilor şi ai dascălilor somează guvernanţii să ajute educaţia!

Cu prilejul Zilei Educaţiei, elevii şi profesorii şi-au dat mâna pentru a transmite guvernanţilor un mesaj despre importanţa educaţiei şi necesitatea susţinerii ei.

Scrisoarea, intitulată „Manifest Educaţia 2018”, este semnată de Consiliul Naţional al Elevilor, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bacău, Uniunea Liceenilor Maghiari, Consiliul Tineretului din România, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar.

Au semnat acest document și reprezentanții sindicatelor și elevilor din Botoșani.

Semnatarii dau termene Guvernului pentru realizarea unor obiective importante pentru educaţie, de la o finanţare decentă, până la reforma programelor şcolare.

Anul acesta aniversăm 50 de ani de la adoptarea, în 1966, a Recomandării UNESCO/ILO privind statutul cadrelor didactice, care certifică importanţa siste-mului educaţional de calitate şi punctează drepturile şi responsabilităţile cadrelor didactice. Însă, în timp ce la nivel mondial se discută de nevoia de susţinere a profesorilor, în România se încearcă, prin toate măsurile posibile, să fie determinaţi şi cei pe care încă îi mai avem la catedră să părăsească sistemul. Indiferenţa autorităţilor faţă de resursa umană şi lipsa investiţiilor în învăţământ au condus la starea actuală de degradare din şcoli, mai ales în mediul rural. În multe comune, şcoala mai este susţinută acum doar de dascălii inimoşi, care încearcă prin orice mijloace să le mai trezească interesul pentru carte elevilor care trec pragul şcolii. Asta în cazul în care mai au cui să trezească interesul, mulţi elevi părăsind şcoala din motive financiare”, se arată în manifest.

6 la sută din PIB pentru educaţie!

Scrisoarea nu menajează pe nimeni, reprezentanţii elevilor şi ai profesorilor criticând atât autorităţile locale, cât şi politicienii.

„Într-o Românie în care pentru autorităţile locale sunt mai importante terenul de fotbal (maidanul) sau parcul comunal decât şcoala, iar politicienii încurajează nemunca şi impostura, pare stupid să vii să spui că la nivel mondial s-a aprobat Agenda Educaţia 2030, care prevede că profesorii sunt fundamental sistemului educaţional şi, ca atare, trebuie să fie «formaţi în mod corespunzător, recrutaţi şi remuneraţi, motivaţi şi susţinuţi»”, sunt de părere semnatarii scrisorii.

Aceştia spun că este nevoie urgentă de adoptarea şi punerea în aplicare a unui acord la nivel de partide politice pentru creşterea treptată a finanţării, astfel încât, în 2020, educaţia şi cercetarea să primească 7 la sută din PIB (6 la sută pentru educaţie, aşa cum prevede Legea Educaţiei Naţionale şi 1 la sută pentru cercetare). Creşterea finanţării şi implementarea unui program naţional de atragere a celor mai buni absolvenţi din învăţământul universitar în sistemul educaţional, prin acordarea de burse şi alte beneficii au ca termen martie 2017. Iar până în iunie 2017 trebuie realizată reformarea radicală a programelor şcolare şi universitare, în sensul de a se pune accentul pe partea aplicativă şi nu pe cea informativă, pentru o integrare mult mai rapidă pe piaţa muncii a absolvenţilor, ca şi corelarea ofertei educaţionale cu cerinţele mediului economic.

Masă caldă şi afterschool gratuite în fiecare unitate

Tot în iunie 2017, ar trebui adoptată Legea salarizării unitare, prin care să se asigure o remunerare motivantă a tuturor categoriilor de salariaţi din învăţământ, în funcţie de importanţa muncii pe care o prestează. Ulterior, în octombrie 2017, trebuie adoptată Ordonanţa de urgenţă privind decontarea integrală a navetei elevilor, în paralel cu continuarea programului de achiziţionare de autocare şi microbuze pentru transportul elevilor.

Conform programului propus de reprezentanţii elevilor şi ai profesorilor, la 1 ianuarie 2018, toate unităţile de învăţământ ar trebui să aibă grupuri sanitare şi apă potabilă în incintă. Iar în septembrie 2018, cel mai târziu, trebuie demarat un program la nivel naţional de construire de internate şi cantine şcolare, iar programul „masa caldă la şcoală” trebuie să fie operaţional. De asemenea, la 15 septembrie 2018, toate unităţile de învăţământ ar trebui să aibă programul gratuit „şcoala de după şcoală”.

cugetliber.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page