Jurnalistul Gabriel Bălaşa şi-a lansat sâmbătă dimineaţă al doilea volum al colecţiei de articole ce reflectă momente frumoase, dar şi triste, petrecute în cele trei părţi ale Bucovinei de altă dată. Separată acum în trei state, adevărata matcă a moldovenilor lui Ştefan cel Sfânt îşi regăseşte unitatea în cadrul sărbătorilor culturale, al întâlnirilor cu năduf şi suspin între oamenii de dincolo şi de dincoace de graniţe.
Acestea sunt evenimentele reflectate în „Noi întâmplări ale Trăistuţei bucovinene”, scrise de Gabi Bălaşa, „singurul jurnalist din Botoşani şi aproape singurul din Moldova dreptei năvalnicului Prut, care a participat consistent la evenimentele culturale derulate la Cernăuţi şi Chişinău”, aşa cum singur se prezintă.
Lansarea volumului a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” şi a beneficiat de prezentările Corneliei Viziteu, directorul instituţiei, ale jurnalistului Traian Apetrei, directorul teatrului municipal, dar şi de prezenţa prefectului Dan Nechifor, care a ţinut să transmită un foarte scurt mesaj: „Cred că pentru românii de dincolo de graniţe ar trebui să facem mai mult. Atât cu vorba, cât şi cu fapta.”, au fost cuvintele prefectului de Botoşani.
„Jalbă dureroasă către marele domn Ştefan cel Mare”, „Mărţişor înlăcrimat la Cernăuţi”, „Eşti floare de dor, Basarabie”, „În Regiunea Cernăuţi continuă ucrainizarea şcolilor cu predare în limba română”, „Republica Moldova între două fronturi”, „Iarna şi cumplita tristeţe a românilor din Cernăuţi”, sunt câteva titluri ale articolelor strânse în „Trăistuţa bucovineană”.