Local

LOCAL | Copiii care provin din familii defavorizate, dar merg la grădiniță, vor primi bani din partea municipalității botoșănene

Copiii care provin din familii defavorizate dar merg la grădiniță vor primi bani din partea municipalității botoșănene. Un proiect de hotărâre care va fi supus aprobării consilierilor locali în cursul acestei luni, prevede faptul ca fiecare copil care provine dintr-o familie cu posibilități financiare reduse să primească 50 de ron lunar.

„Nu facem altceva decât să punem în aplicare prevederile legii 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar al copiilor provenind din familii defavorizate. În primă fază vor fi identificați potențialii beneficiari, urmând ca, pe parcurs, ei să aducă actele necesare pentru a beneficia de aceste stimulente educaționale”, a precizat primarul Cătălin Mugurel Flutur.
De identificarea beneficiarilor se va ocupa Serviciul Public Local de Asistență Socială Botoșani, care în termen de maxim 15 zile de la data înregistrării cererii va întocmi și ancheta socială la domiciliul solicitantului.
Mai trebuie specificat faptul că în cazul celor care înregistrează venituri, aceștia vor trebui să prezinte lunar adeverința de salariat cu venitul net realizat în luna pentru care se acordă tichetul social. În cazul acestora, venitul maxim trebuie să nu depășească 284 lei pe membru de familie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page