Comuna Vorona este în plină sărbătoare, iar astăzi, de Sfânta Maria, lumea s-a adunat în Poiana Mănăstirii pentru a uita de greutăți, de muncă și multe altele.
Începând cu orele 09:00, în incinta mănăstirii a avut loc Sfânta Liturghie de Hram oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Înalt Preasfințitul Teofan – Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, iar de la orele 12:30 s-a continuat cu un spectacol folcloric ”LA HRAM” în cadrul celei de a 42-a ediții a Festivalului Folcloric Național ”SERBĂRILE PĂDURII”. Au participat formații și grupuri folclorice din Vorona, Botoșani, Suceava, Brașov, Vaslui și Republica Moldova. Invitați de onoare sau speciali au fost Ansamblul Artistic ,,Florile Bucovinei” din Rădăuți Suceava și Veta Biriș, Vasile Muraru și Valentina Fătu și formația de muzică etno Rustic.
“A fost o zi frumoasă, așa cum sunt toate zilele de 8 septembrie la Vorona, când se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului. Încercăm să-i facem pe oameni să uite ne necazuri, să se destindă puțin, pentru a-și putea vedea de necazurile de zi de zi. Este sărbătoarea voronenilor, indiferent de vârstă, ocupație, preocupări. Sunt mulți spectatori, ceea ce dovedește că le place programul și că organizarea noastră a fost bună si că a satisfăcut așteptările oamenilor” a declarat Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona.
Tot în această zi a avut loc vizitarea expoziției de artă populară din cadrul Târgului meșterilor populari, cărora le-au fost acordate diplome, și degustarea de produse gastronomice tradiționale pregătite de meșteri bucătari locali.
La orele 19:30, organizatorii au propus o horă populară cu toți participanții.