Campusul școlar de la Vorona este aproape finalizat. Este, de departe, cel mai modern campus şcolar din România construit în mediul rural.
Ridicat în prelungirea Liceului Tehnologic „Stefan cel Mare și Sfânt” complexul are zece săli de curs, două ateliere şcolare, club, săli şi terenuri de sport, cantină, internat, precum şi un bloc de garsoniere pentru cadrele didactice.
Început în 2007, proiectul a fost blocat în 2009 din cauza lipsei de finanţare şi părea condamnat definitiv la nerealizare, spre marea dezamăgire a celor aproape 1.000 de elevi din zonele limitrofe, care sperau la condiții moderne de educație, cu săli spațioase și cazare corespunzătoare.
“A fost o întrerupere brutală, fără nicio speranță… S-a ivit în sfârșit o oportunitate prin POR, dintr-o rezervă de finanțare. Asigurăm condițiile în felul acesta și concentrării copiilor din ciclul gimnazial, de la școlile mici din comună la școala de centru, concentrări impuse de scăderea numărului de elevi.” apune Aurel Ștefan , primarul comunei Vorona
Demersurile autorităților s-au concretizat anul trecut, când s-au găsit banii necesari continuării lucrărilor. În valoare de 5,4 milioane de euro, campusul a fost construit prin Programul Operaţional Regional, Axa de finanțare 3, cu aprobarea Guvernului.
Constructorul a întâmpinat însă alte probleme care au necesitat lucrări și sume suplimentare, care nu au putut fi alocate din bugetul local, așa încât termenul limită de finalizare a investiției, 30 decembrie 2015, a fost decalat.
“ Este cel mai mare proiect, cel mai complex, cel mai așteptat și cel mai dorit, pe care puţini şi l-ar imagina în mediul rural. Pentru noi a fost însă o necesitate. Toată construcţia a fost realizată. Este de o importanţă deosebită pentru comună, dar şi pentru învăţământul din regiune. Sunt ateliere tehnologice specializate, unde elevii vor putea să se specializeze şi să se califice în mai multe domenii. Elevii vor avea şi posibilitatea de a se caza, să nu mai facă naveta, de a beneficia o masă caldă în condiţii foarte bune. Clasele şi spaţiile de cazare arată foarte bine. Şi profesorii beneficiază de facilităţi. Este un complex deosebit de modern şi multifuncţional“, spune primarul comunei Vorona, Aurel Ștefan.
Din nefericire, elevii nu vor intra la cursuri pe 12 septembrie în noul local, ci abia peste două săptămâni.
Întârzierea este cauzată de noile norme ISU care impun achiziția unor instalații suplimentare de protecție la incendiu.
„Este aceea instalaţie care se numeşte, potrivit actelor normative recente, «instalaţia de desfumare». Am contactat nişte specialişti şi în maximum 12 zile sperăm să avem realizată această instalaţie“, spune primarul.
Campusul din Vorona este singura unitate de învățămât din mediul rural care pune la dispoziția cadrelor didactice locuinţe de serviciu.
Complexul include și un bloc cu 10 garsoniere, destinate profesorilor navetişti. Prioritate vor avea profesorii care vin de la distanţele cele mai mari.
„Sunt 10 garsionere spaţioase şi perfect utilate, care vor servi drept locuinţe de serviciu. Primăria cheltuie mult cu naveta, mai ales pentru cei care locuiesc mai departe. Este şi o economie, dar şi o facilitate pentru profesori, pentru perioada cât au ore. Avem deja cereri înregistrate. Până la începutul anului şcolar, garsonierele vor fi deja ocupate “, spune prof.Daniel Lupu, directorul liceului.
Finalizarea investiției este așteptată în mod special de cei peste 1.000 de elevi din satele limitrofe care învață la Liceul Ștefan ce Mare și Sfânt în două schimburi.
„Aici vin mulţi copii cu posibilităţi financiare reduse. Nu vă spun cum se învăţa în fostul sediu. Era neîncăpător, încălzire la sobe cu lemne şi toalete improprii. Sunt mulţi copii care vin la acest liceu şi nu se mai putea aşa. Aici dezvoltăm şi învăţământul profesional, destul de căutat, iar atelierele moderne vin în ajutorul nostru. Acest complex este extraordinar, pentru că se va învăţa în condiţii cu adevărat propice performanţei. Sunt mulţi copii săraci, care nu aveau bani de navetă. Acum au internat şi masă caldă“, încheie directorul Daniel Lupu.
În noul spațiu, cursurile vor fi programate într-un singur schimb.
One Comment