![](https://i0.wp.com/www.gazetabt.ro/wp-content/uploads/2014/08/hot.jpg?resize=400%2C300&ssl=1)
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi au identificat un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Dorohoi, ca fiind principalul bănuit de comiterea unui furt.
În sarcina minorului s-a reținut că, la data de 18.08.2016, în jurul orei 19.30, a observat un bărbat, în vârstă de 80 de ani, care se deplasa pe Aleea Criva din municipiul Dorohoi, având în mână o mapă.
Profitând de neatenţia bărbatului, minorul, fără să întrebuinţeze acte de violenţe, i-a sustras mapa, părăsind apoi în fugă locul comiterii faptei.
Prejudiciul cauzat însumează aproximativ 100 de lei.
În cauză continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.
One Comment