ImportantLocal

LOCAL | Stația de epurare a apelor uzate de la Dorohoi a fost pusă în funcţiune

Societatea Nova Apaserv a mai recepționat o lucrare ce s-a realizat în cadrul proiectului major de extindere și modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare-epurare din judeţul Botoşani.

Stația de epurare a apelor uzate de la Dorohoi, care a fost reabilitată și extinsă, a fost pusă în funcțiune. Investiţia asigură retehnologizarea și extinderea capacităților anterioare, prin promovarea unor tehnologii nepoluante, realizându-se un sistem de tratare a apelor reziduale capabil să reducă impactul negativ asupra cursurilor de apă și al pânzelor de apă freatică.

Proiectul privind reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă din județul Botoșani, finanțat din Fondul de Coeziune pe POS-Mediu., conţine nouă contracte.

“În două-trei luni mai închidem un proiect foarte important, respectiv conducta de transport apă potabilă Ștefănești-Săveni, care chiar reprezintă o lucrare deosebită având în vedere că e o aducțiune pe o distanță de 38 de kilometri și foarte important pe municipiul Botoșani, lucarea de la Leorda, acea deviere a trei conducte care alimentează municipiul și sperăm astfel să eliminăm disconfortul apărut datorită avariilor. Am finalizat și epurările Vorona și Flămânzi, rămânand contractele care vizează reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție apă și canalizare din Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Frumușica și Vorona-Tudora”, a spus Cătălin Fetcu, directorul tehnic al Nova Apaserv Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page