Important

LOCAL | “Simpaticul” jurnalist Sorin Avram ne face PRAF intr-un nou articol cu si despre gunoiul sucevean!

Sunt si jurnalisti locali care se cred jurnalisti pe la CNN sau BBC, insa brusc se trezesc si-si dau seama ca de fapt sunt intr-un vis, un vis in care au incercat sa fie ironici, dar de fapt ei sunt penibili.

Asa se intampla si cu “simpaticul” jurnalist de la Monitorul de Suceava, Sorin Avram, care dupa materialul in care l-a facut taranoi pe presedintele CJ, Florin Turcanu, mai nou loveste si in ziaristii botosaneni. Motivul? Frustrarea ca-i ramane gunoiul in redactie si miroase teribil.

Va redam mai jos materialul publicat de “simpaticul” nostru coleg in Monitorul de Suceava pentru a vedea cum ne jignesti si cum crede el ca Suceava este cu 100 de ani in fata Botosaniului:

“Nici măcar prima celulă a gropii ecologice de gunoi de la Moara nu este gata, în ciuda declaraţiilor optimiste pe care le tot făcea liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, pe vremea când era şeful administraţiei judeţene. Din această cauză, municipiul Suceava a fost nevoit să transporte deşeurile la Botoşani. Însă, din data de 16 iulie, acest lucru nu mai este posibil, fiindcă autorităţile de mediu au închis definitiv platforma de gunoi din oraşul cu tramvai, teatru şi filarmonică. Chiar dacă groapa de gunoi de la Botoşani nu ar fi fost închisă, oricum basculantele cu deşeuri de la Suceava nu ar mai fi putut fi descărcate acolo, din pricina opoziţiei noului preşedintele al Consiliului Judeţean Botoşani, uselistul Florin Ţurcanu.

În urmă cu o săptămână consemnam în această rubrică una dintre declaraţiile aspre ale domnului Ţurcanu: „Nu sunt de acord să mai primim nici o zi gunoiul de la Suceava. Să îşi facă la ei (groapă de gunoi – n.a.) în Dumbrăveni, unde stau ca boierii în vile”.

Fără să-mi cer voie de la preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi de la presa botoşăneană mi-am permis să scriu că Florin Ţurcanu consideră judeţul ca fiind propria sa moşie şi că domnia sa se comportă ca un ţărănoi. Aceste cuvinte au stârnit un val de reacţii de nemulţumire în presa de la Botoşani.

În primul rând, nu mi-am închipuit niciodată că, la Botoşani, presa îşi iubeşte atât de mult conducătorii, încât aceştia nu trebuie atinşi nici măcar cu un cuvânt. Bravo lor, bravo lor, bravo ziariştilor!

În al doilea rând, oamenii de rând, de oriunde ar fi, nu merită să rămână cu gunoiul în curte, din cauză că activişti de partide care ocupă vremelnic funcţii cheie în administraţie nu sunt capabili să rezolve problemele importante ale comunităţii. Distinşii colegi de la Botoşani ar trebui să-şi pună problema că ar fi fost posibil ca groapa din oraşul cu tramvai, teatru şi filarmonică să fie închisă, iar cea de la Suceava să rămână funcţională. Şi, astfel, gunoiul de la Botoşani să fie adus la Suceava. Sunt convins că sucevenii n-ar fi început să ţipe că nu mai vor ca gunoiul de la Botoşani să fie depozitat la Suceava. Şi mai sunt convins că un candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava care ar fi spus că nu va mai primi gunoiul de la Botoşani nu ar fi câştigat alegerile, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Florin Ţurcanu, cel care a promis în campanie că va ţine departe de Botoşani basculantele cu deşeuri de la Suceava.

Apoi, gunoiul de la Suceava nu a fost pus pe şinele de tramvai, şi nici în faţa teatrului sau a filarmonicii din capitala judeţului vecin. Gunoiul a ajuns la groapa special amenajată şi a fost depozitat contra cost.

Totodată, nu cred că mirosul gunoaielor de la Suceava a fost mai puternic decât cel al parfumului de trandafiri cu care autorităţile botoşănene spală zilnic străzile oraşului. Şi nu cred nici că prezenţa basculantelor cu gunoi de la Suceava i-a deranjat pe Al Pacino, atunci când acesta a venit să joace pe scena teatrului din Botoşani, sau pe membrii orchestrei filarmonice din Viena, care vin în fiecare lună la Botoşani pentru a susţine concerte. Probabil că presa de la Botoşani a reacţionat cu atâta indignare pentru că are informaţii că actori celebri de la Hollywood urmează să vină la Botoşani pentru a lucra la un remake după „Un tramvai numit dorinţă”. Iar vedetele i-au cerut lui Florin Ţurcanu să nu vadă roată de basculantă cu gunoi de la Suceava. Ei, dacă aşa stau lucrurile, atunci este de înţeles comportamentul presei de la Botoşani şi al lui Florin Ţurcanu, de la care îmi cer scuze că l-am făcut ţărănoi, acesta fiind, de fapt, un adevărat domn.

În rest, e rău că s-a închis groapa de Botoşani, iar gunoiul din municipiul reşedinţă de judeţ va trebuit transportat, pe bani mulţi, la Săveni sau la Darabani. Dar măcar e bine că vor muri caprele vecinilor de la Suceava, intoxicate de mirosul emanat de munţii de gunoaie care se vor forma”

http://www.monitorulsv.ro/Editorial/2012-07-17/Gunoiul-de-la-Suceava-si-domnul-de-la-conducerea-judetului-Botosani#ixzz20wnh9kvo

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page