La sfarsitul lunii iunie 2016, un număr total de 6.986 persoane sunt înscrise în evidentele AJOFM Botoșani, din care 2289 femei. Din cele 6.986 persoane inregistrate, 948 persoane sunt şomeri indemnizati, iar 6.038 sunt persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, înscrise în evidenţele agenţiei fără a beneficia de drepturi bănesti. Numărul şomerilor din evidentele agentiei a înregistrat o creștere faţă de luna mai 2016 cu 118 persoane.
Analizand structura persoanelor indemnizate pe medii de provenienta situatia se prezinta astfel : din 948 şomeri indemnizaţi, un număr de 933 beneficiază de indemnizaţie urmare disponibilizarilor curente si colective de personal iar 15 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj urmare absolvirii unei forme de învăţământ.
Distributia numarului de şomeri pe principalele localitati din judetul Botoşani la 30.06.2016 arata astfel:
- Botoşani – 765 şomeri din care 363 femei;
- Dorohoi – 298 şomeri din care 141 femei;
- Bucecea – 72 şomeri din care 24 femei;
- Darabani – 200 şomeri din care 93 femei;
- Flămânzi – 92 şomeri din care 34 femei;
- Săveni – 138 şomeri din care 64 femei;
- Ştefăneşti – 456 şomeri din care 154 femei.
Din analiza situaţiei şomajului înregistrat pe categorii de varstă la data de 30.06.2016, se constată că ponderea cea mai mare se menţine şi în această lună de persoanele cu varste cuprinse intre 40 – 49 de ani (31,46%) –2198 urmată de persoane cu varste cuprinse între 30 si 39 de ani (20,84%) – 1.456, persoane peste 55 de ani ( 17,54% )- 1.225 , persoane cu varstă cuprinsă între 50-55 de ani (14,09%) – 984, tineri cu varstă pana la 25 de ani (9,85%) – 688 , ponderea cea mai mică se înregistrează în randul şomerilor cu varsta intre 25 – 29 de ani (6,23% ) – 435 persoane.
Distribuţia şomerilor pe categorii socio-profesionale indică faptul că 87,27%, respectiv 6.097 persoane înregistrate în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani au nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional , 5,38% respectiv 376 persoane au nivel de instruire liceal si postliceal , iar 2,10% – 147 persoane au studii superioare.