Local

LOCAL | Barurile și discotecile din județ verificate de polițiști! Vezi de ce!

Peste 20 de poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi secţiilor de poliţie rurală – I.P.J. Botoşani, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi al lucrătorilor I.J.J. Botoşani, au desfăşurat în noaptea de 09/10.07.2016, o acţiune pe linia combaterii faptelor antisociale (îndeosebi cele comise cu violenţă) şi creşterii gradului de siguranţă publică.

La acţiune, care s-a desfăşurat în intervalul orar 22.00 – 05.00, au participat şi lucrători ai Gărzii de Mediu Botoşani, Agenţiei de Mediu Botoşani şi Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani.

Echipele integrate s-au deplasat pe raza localităţilor Darabani, Alba, Vîrful Cîmpului, Leorda, Zahoreni, Todireni, Corni, Costeşti şi Stăuceni, acţionând îndeosebi în zona cluburilor şi a discotecilor.

Poliţiştii au legitimat peste 90 de persoane şi au controlat în trafic 40 de vehicule. 18 persoane au fost atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice.

Au fost de asemenea verificaţi 19 agenţi economici.

Cu prilejul acţiunii au fost dispuse 29 de sancţiuni contravenţionale, între care 25 cu amenzi însumând 18.125 lei. Au fost de asemenea aplicate 4 sancţiuni cu avertisment şi a fost confiscată în numerar suma de 1.430 de lei.

Abaterile contravenţionale au vizat normele de ordine publică, comerţ sau circulaţia pe drumurile publice.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page