CINEMA | Cristian Mungiu a primit premiul pentru regie la Cannes, pentru filmul “Bacalaureat”
Cristian Mungiu a primit premiul pentru regie la festivalul de la Cannes, pentru filmul “Bacalaureat”, la ceremonia ce a avut loc duminica seara, in incheierea festivalului, anunta Mediafax. Regizorul roman a primit premiul ex-aequo, alaturi de francezul Olivier Assayas, acesta din urma fiind recompensat pentru filmul “Personal Shopper”.
Assayas a spus, in discursul sau, ca este recunoscator ca imparte premiul cu un regizor pe care il “admira”: “Vreau sa le multumesc actorilor si echipei mele, nu fac filmele singur (…) multumesc familiei mele care mi-a dat o directie in viata”, a declarat cineastul roman pe scena de la Cannes.
El a atras atentia asupra starii cinematografului de arta, care “nu se simte foarte bine”. “Cred ca cinema-ul de autor a fost limitat la o nisa. Cinematografia de autor a continuat sa existe si datorita Festivalului de la Cannes. Avem o mare responsabilitate”, a spus Mungiu.
“Bacalaureat” spune povestea unui doctor dintr-un mic oras de provincie care trebuie sa decida care e cea mai buna cale de urmat pentru copilul lui in contextul societatii romanesti de astazi, potrivit sinopsisului peliculei.
In rolurile principale sunt distribuiti actorii Adrian Titieni si Maria Dragus. Ei ii au alaturi pe Lia Bugnar, Malina Manovici, Vlad Ivanov, Rares Andrici. Scenariul si regia sunt semnate de Cristian Mungiu, imaginea este realizata de Tudor Vladimir Panduru, scenografia de Simona Paduretu. Director de film este Adrian Moroca, iar producator executiv, Tudor Reu.
Cristian Mungiu a primit in 2007 Palme d’Or, marele premiu al Festivalului de la Cannes, pentru pelicula “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. S-a intors apoi in competitia festivalului cu “Dupa dealuri”, in 2012. Atunci, filmul sau a primit doua premii: cel pentru scenariu si cel pentru interpretare (Cristina Flutur si Cosmina Stratan).
Filmul “Bacalaureat” ruleaza deja in cinematografele romanesti. Juriul competitiei de la Cannes 2016 a fost prezidat de George Miller.