ImportantLocal

LOCAL | Ministrul agriculturii la Botoşani: “Cercetarea este într-o situaţie dificilă!” FOTO!

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, anunţat astăzi, la Botoşani, că Staţiunile de Cercetare vor ieşi de sub tutela Academiei de Științe Agricole și Silvice şi vor trece în subordinea unui Institut Național al Cercetării care să cuprindă absolut toate instituţiile de stat de acest gen, pentru a salva astfel cercetarea agricolă.

Mai mult, în Ordonanţa care va fi adoptată miercuri în Şedinţa de Guvern este prinsă posibilitatea ca aceste staţiuni să poată beneficia de subvenţii pe hectar.

Cercetare românească, în general, se confruntă cu probleme de finanțare, dar în agricultură situația este chiar mai gravă. 

Ştim că este o situație dificilă, sunt datorii de peste 150 de milioane de lei, am discutat cu premierul și săptămâna viitoare prezentăm un proiect de lege pentru restructurarea cercetării în care intenționăm ca partea de cercetare care se află în prezent în subordinea ASAS să treacă la un institut național care să realizeze un management foarte bun al cercetării românești. Să asigurăm finanțare corespunzătoare, nu mai avem tineri, cercetătorii au vârste înainte, mulți tineri premianți și foarte buni părăsesc țara, ajung în alte state din Europa sau din lume și noi pierdem o valoare extraordinară. Institutul se va înființa pe baza institutelor și stațiunilor din subordinea ASAS-ului și un alt important, am reușit ca într-o ordonanță pe care o adoptăm miercuri să strecurăm un lucru foarte important, stațiunile didactice să poată beneficia de subvenție” a declarat ministrul agriculturii, Achim Irimescu.

TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (125) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (124) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (123) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (122) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (121) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (120) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (119) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (118) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (117) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (116) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (115) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (114) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (113) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (112) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (111) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (110) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (109) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (107) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (106) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (105) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (104) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (103) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (102) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (100) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (99) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (98) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (97) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (96) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (95) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (94) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (93) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (92) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (90) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (89) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (88) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (87) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (86) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (85) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (84) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (83) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (81) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (80) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (79) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (78) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (77) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (61) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (60) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (59) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (58) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (57) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (56) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (55) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (54) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (53) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (52) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (51) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (50) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (49) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (48) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (47) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (46) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (45) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (44) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (43) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (42) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (41) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (40) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (39) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (38) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (37) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (36) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (35) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (34) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (33) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (32) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (31) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (30) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (29) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (28) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (27) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (26) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (25) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (24) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (23) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (22) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (21) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (20) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (19) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (18) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (17) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (16) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (15) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (14) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (13) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (12) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (9) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (8) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (7) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (6) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (5) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (4) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (3) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (2) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU (1) TARG-AGRO-ZOO-POPAUTI-ANIMALE-MINISTRUL IRIMESCU

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page