Duminică, în jurul orei 13.40, un minor în vârstă de 5 ani, din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani s-a angajat în traversarea DN 29A, în localitatea Horlăceni, fără să se asigure şi în fugă, împrejurare în care a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Vârfu Cîmpului, judeţul Botoșani.
Minorul a fost transportat la Spitalul municipiul Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului.
În cauză continuă cercetările, urmând să fie propusă soluţie procedurală.