DIVERSE | Alimente care te ajută să nu mai fumezi
Dacă nu poți renunța nici în ruptul capului la fumat, încearcă și aceste trucuri care fac din acest obicei unul neplăcut.
Laptele
Unul dintre alimentele care te fac să uiți de țigări este laptele. Potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea Duke, fumătorii care au băut un pahar cu lapte înainte de a aprinde o țigară au renunțat treptat la acest viciu din cauza gustului neplăcut resimțit în timpul fumatului. Fumatul devine neplăcut dacă scufunzi țigările pe jumătate în lapte și le lași apoi la uscat.
Rădăcinoasele
Pe același principiu funcționează consumul de legume (morcovi, țelină, castravete) și de spanac. După ce ronțăi câteva rondele gustul țigării va fi atât de amar, încât te va convinge să renunți la fumat.
Rădăcina de ginseng
În timp ce fumezi, la nivelul creierului se eliberează dopamină, un neurotransmițător care-ți dă senzația de plăcere. Ginsengul intervine și inhibă eliberarea de dopamină. Poți lua rădăcină de ginseng sub formă de capsule, ceai sau sirop. Ia o lingură de sirop de ginseng în timpul micului dejun sau 1-2 capsule pe zi, dimineața și la prânz, pentru a-ți scădea pofta de a fuma și pentru accelerarea metabolismului celular. Planta este utilă și în caz de anemie, stres și astenie.
Cerealele integrale
În perioadele stresante, ai senzația că fumatul te ajută să iei problemele mai ușor. Un factor declanșator al stresului este nivelul scăzut de glucoză, prin urmare o dietă care include cereale integrale și care-ți păstrează zahărul din sânge la un nivel normal, te vor ține departe de stres și, implicit, de nevoia de a fuma mai mult.
Fructele proaspete
Odată ce te-ai decis să nu mai pui gura pe țigară, ai nevoie să te menții ocupată, să ronțăi ceva. Păstrează aproape un coș mic cu fructe, mai ales unele care conțin vitamina C (ananas, portocale, grepfrut, fructe de pădure, kiwi). În felul acesta, îți ajuți corpul să elimine mai repede și mai ușor toxinele și-ți regenerezi pielea afectată de fumatul frecvent.
Ceaiurile de plante medicinale
Anumite ierburi din care se fac infuzii te susțin în lupta contra poftei de a savura o țigară. Ghimbirul, rubarba, rădăcina de ginseng, lemn-dulce – toate reglează funcția endocrină. Mai mult, ceaiul de sunătoare alungă stările de anxietate, îți aduce un plus de minerale și atenuează nevoia de nicotină. Pe de altă parte, infuzia de pătlagină e și ea de ajutor, pentru că îți eliberează căile respiratorii.
Sursa: www.clickpentrufemei.ro