LOCAL | Primarul a dispus verificări la activitatea firmei de ecarisaj
Primarul municipiului Botoșani a declarat vineri că a dispus verificarea societății comerciale de ecarisaj ca urmare a acuzațiilor apărute în presa locală cu privire la faptul că această firmă ar captura câinii din alte localități pentru a obține banii destinați acestui serviciu. Totodată, primarul a făcut apel la cetățenii care au formulat respectivele acuzații să aducă probele la primărie sau să sesizeze autoritățile în drept.
„Am luat act de acuzațiile apărute în presă cu privire la firma de ecarisaj. Dacă e adevărat ce se spune, atunci e foarte grav, pentru că e vorba de bani publici. Trebuie făcute verificări și am dat dispoziții în acest sens. Cred însă că doar prezentarea acestor acuzații pe rețelele de socializare nu e suficientă. Deci îi rog pe cei care au văzut astfel de acțiuni sau au probe în acest sens să le aducă la Primărie sau să facă sesizări sau plângeri la instituțiile care pot face cercetări judiciare”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Pe de altă parte, primarul a spus că dacă s-a ajuns într-adevăr la o astfel de situație, rezultă fie că în municipiu s-a rezolvat problema maidanezilor în totalitate, fie că sunt persoane care aduc la periferia orașului maidanezi din alte localități. „Vom vedea care vor fi rezultatele verificărilor pe care le-am dispus. Dar dacă este așa cum s-a spus, concluzia e că în municipiu nu mai sunt deloc câini fără stăpân. În schimb, am primit unele sesizări de la cetățeni că la marginea orașului mai apar unele auto-utilitare care aduc maidanezi din alte zone sau chiar din alte județe. Îi rog pe cetățeni să încerce să rețină numerele de înmatriculare ale acelor mașini și să ne sesizeze pe noi sau poliția în cel mai scurt timp”, a declarat primarul, care a mai dat precizat că, atâta timp cât ADOR se va implica în asigurarea hranei câinilor din padocuri, varianta euthanasierii este exclusă.