Întâmpinarea Domnului, unul din cel douăsprezece praznice împărătești, este sărbătorită la 2 februarie. Praznicul amintește de aducerea la Templul din Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naștere.
Potrivit Legii iudaice, cele 40 de zile reprezentau zilele de curățire a celei care născuse, după care tot primul nou-născut de parte bărbătească trebuia să fie închinat Domnului.
Despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi născut, cea de-a doua Carte a lui Moise din Vechiul Testament spune: “Să-Mi sfințești pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naște întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!” (Ieșire, 2-2)
În temeiul acestei porunci, fiii lui Israel aduceau pe pruncii lor cei întâi născuți în biserică, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Și tot de la Dumnezeu îi răscumpărau pe aceștia cu preț, numit argintul răscumpărării, și acesta se da leviților care slujeau la Templu. Prețul hotărât al răscumpărării era cinci sicli.
La Templu, Pruncul Iisus este întâmpinat de Sfântul și Dreptul Simeon și de Sfânta Prorociță Ana. Simeon este descris de Sfântul Evanghelist Luca ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi: “Și iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui”. (Luca 2; 25)
Când dreptul Simeon a întâmpinat pe Hristos și a luat în brațe pe Pruncul trimis de Dumnezeu să se Întrupeze, să se facă om și să devină Mântuitorul lumii, atunci a avut bucuria împlinirii făgăduințelor făcute de Dumnezeu și a mulțumit printr-o rugăciune: “Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”. (Luca 2, 25-26)
Sfântul Simeon s-a numărat printre acei cărturari care, din porunca regelui Egiptului, Ptolomeu, au tradus Vechiul Testament din limba ebraică în limba greacă. Sfântul Simeon când a ajuns la cuvintele profetului Isaia: “Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu” (Isaia, 7, 14), s-a îndoit, gândind că nu este cu putință ca o fecioară să poată naște și a voit să șteargă aceste cuvinte. Dar îngerul Domnului l-a oprit și i-a spus să nu fie necredincios, pentru că nu va gusta moartea până ce nu va vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul. Dând crezare cuvintelor îngerești, Simeon a așteptat venirea lui Hristos în lume.
Numită popular „Stretenia”, această zi era respectată, în special, de crescătorii de animale, pentru ca fiarele sălbatice (urşii şi lupii), să nu le atace gospodăria. În unele locuri, aceasta era ziua boilor, când erau hrăniţi direct din mâinile oamenilor, nu cu furca, semn al respectului faţă de animale. Se credea că dacă boii beau apă din urmele lăsate de picioarele lor, anul va fi unul mănos.
Stretenia sau Stratenia era considerată o femeie rea, periculoasă şi schimătoare, asemănătoare, într-o oarecare măsură cu Baba Dochia. Ofensată de Trifon, îl pedepseşte pe acesta: turmele lui sunt mâncate de lupi. Firea ei capricioasă este observată şi în vremea din această perioadă.
-Dacă apa este dezgheţată, Stretenia o îngheaţă; şi invers.
-Dacă este deja zăpadă, din această zi se va încălzi.
-Dacă de Stretenie este cald, vara va fi una călduroasă şi îmbelşugată, iar de va fi frig, vara nu va aduce rod. Înainte, oamenii nu lucrau în ziua Strateniei gheţii, de teamă să nu îngheţe. Se crede că, Stretenia ne apără de lupi, înec şi foc. Se zice că în această zi ursule iese din bărlog.
Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor”, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori. În unele zone, bărbaţii merg la vie, să o taie şi să o lege. Din bucăţile tăiate îşi împodobesc brâiele, pălăriile şi fac un praznic la care dezgroapă o sticlă de vin din anul trecut.
Tradiţii:
Stratenia este o sfântă lăsată de Dumnezeu pentru unii oameni spre a le aduce bine, când se roagă la ea, mai ales la o nevoie mare. Se mai spune despre dânsa că, fiind sfântă şi mergând pe pământ iarna într‑o sanie a unui gospodar de la un sat la alt sat, gospodarului îi trage boii la sanie de sete. El i‑a zis că nu are unde să‑i adape. Sfânta s‑a rugat lui Dumnezeu să se facă zăpada de sub boi apă. Omul i s‑a închinat sfintei şi şi‑a adăpat şi boii lui. În ziua de Stratenie se zice în sat vorba: „Boul trebuie să beie apă dintre picioarele lui“.
♦ De Stretenie, unde calcă boul izvorăşte apă, pentru că Maica Domnului e izvoditoare de apă.
♦ Filipii se ţin doi, unul duminica, altul luni, la Lăsatul Secului de Postul Mare; întâi e bărbatul, şi pe urmă femeia. Luni nu lucrează nimeni, se zice că femeia e rea, pentru că a trecut bărbatul înaintea ei. Femeile cinstesc mult această sărbătoare, bând rachiul la cârciumă, spunând că cinstesc pe femeie (Filipia), pentru ca să le crească cânepa peste an. Dacă nu o ţin, zic că fac bube pe mâini şi pe degete.
♦ Dacă îşi strică ursul bârlogul său, în această zi, cu toate că afară e frig, primăvara este aproape; dacă el iese afară în această zi, însă intră din nou în bârlog, cu toate că afară este frumos, va fi încă iarnă. Ursul în această zi iese din peştera sa afară şi joacă jur‑împrejur şi, dacă este soare şi‑şi vede umbra, atunci se bagă în bârlog şi nu iese, ci mai doarme încă şase săptămâni, căci chiar atât mai ţine iarna; iar dacă nu‑şi vede umbra, atunci rămâne afară şi iarna se întrerupe.
♦ Strătenia e zi rea, cu ceasuri rele. Cine se naşte sau face nuntă în această zi nu‑i merge bine.
♦ În această zi se întâmpină iarna cu vara şi se iau la luptă. Vara zice că de‑amu iarna să se ducă, că vine ea, dar iarna nu se dă şi se luptă.
Obiceiuri:
Târcolitul viilor – ocol ritual al viţei de vie, străvechi obicei de început de an nou viticol. Capul familiei merge la vie în dimineaţa acestei zile cu bundăretele (un fel de caltaboş) şi plosca sau sticla de vin în traistă. Acolo dă ocol, o dată sau de trei ori viei şi se opreşte la colţurile plantaţiei, unde oficiază următorul cult: taie câte o bucată din bundărete şi o pune pe pământ, lângă butucul de vie, retează o coardă de viţă, unge tăietura cu funingine adunată de pe vatra focului şi amestecată cu untură, picură vin peste butucul de viţă, mănâncă o bucată de bundărete şi bea o gură de vin. În final se pronunţă o formulă magică, sub formă de monolog sau dialog:
„Doamne, să‑mi faci strugurii cât bundăretele!“;
„Cum este bundăretele de mare aşa să se facă strugurii de mari!“;
„– Bună dimineaţa, vie!“/ „Mulţumesc, Ilie!“/
„– Faci vin sau te tai?“/
„– Fac!“, simultan cu gestica rituală. Coardele tăiate se pun în cruciş pe piept, se fac cununi aşezate peste căciuli, se aduc acasă unde se plantează, devenind „Norocul viţei“. Proprietarii se cinstesc din belşug şi se întorc acasă cu chiote şi veselie.
Apărător de rele şi durere: Stretenia se ţine fiind rea de lupi, căci ei în acea zi se împerechează.
♦ Stratenia se ţine pentru pocituri, pentru a nu li se strâmba mâinile şi picioarele.
♦ Se ţine ca să ferească câmpul de lăcuste.
♦ E rău de pagubă în casă.
Oracular: Dacă boul bea apă în acea zi din urma lui, este un semn că trece iarna.
♦ Dacă bea un bou apa ce curge din straşină, anul va fi cu mană pentru albine şi oi.
Despre vreme: Dacă trece Stretenia peste apă şi apa e dezgheţată, atunci se mânie şi‑şi face pod peste dânsa ca să treacă, adică dă un viscol şi ger aşa de mare că îngheaţă toate apele. Iar dacă trece Stretenia şi pe apă se află gheaţă, atunci e semn că are să fie cald.
♦ Dacă Stretenia găseşte pământul fără zăpadă şi gheaţă, apoi numaidecât a doua zi trebuie să ningă şi să fie ger, dacă însă este zăpadă, apoi atunci de la Stretenie înainte începe timpul primăvăratic şi al căldurii.
♦ Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sân‑Georgiu tot aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă – adică până când soarele e aşa de sus pe cer, încât ursul îşi poate vedea coada în umbra sa – atunci vremea va fi rea.
