NATIONAL | Adina, spaima șoselelor, a scăpat de arestul preventiv
Adina Gabriela Prisăcariu, tânăra de numai 21 de ani cunoscută drept spaima şoselelor din judeţul Suceava, a reuşit să scape de arest preventiv şi de această dată. Arestată acum 10 zile de judecătorii de la Tribunalul Vrancea pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup organizat şi contrabandă cu ţigări, Prisăcariu s-a întors deja acasă. Acest lucru a fost posibil după ce magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi au înlocuit măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu, astfel încât suceveanca a revenit la domiciliul din Slobozia – Grăniceşti.
Aceeaşi măsură a fost luată şi faţă de partenerii de afaceri ai sucevencei, respectiv Valentin Ruginescu şi Angela Mihai.
„La data de 6 ianuarie 2016 inculpaţii Ruginescu Valentin şi Mihai Angela au fost surprinşi în flagrant pe raza municipiului Focşani în timp ce transportau un număr de 2.998 pachete ţigarete de provenienţă Ucraina care anterior fuseseră preluate de la domiciliile inculpatelor Budăi Vasilica şi Prisăcariu Adina Gabriela. Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate şi ridicate un număr de 123.440 de ţigarete de provenienţă ucraineană. Cercetările vor continua în scopul stabilirii întregii activităţi infracţionale sub aspectul identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, precum şi a conturării şi stabilirii gradului de implicare a fiecărui participant”, se arată într-un comunicat al DIICOT Vrancea.
În acelaşi dosar este implicată şi o altă suceveancă, Vasilica Budăi, din Vadu Moldovei. Propunerea de arestare vizavi de această persoană a fost respinsă de judecători, care au decis s-o cerceteze în arest la domiciliu.
Potrivit anchetatorilor, gruparea a început să acţioneze la jumătatea anului 2015, iar timp de câteva luni traficul cu ţigări a mers ca pe roate.
Și-a omorât soțul într-un accident rutier
Pe 1 august 2014, tânăra conducea un autoturism Mercedes E-Klasse, cu volan pe partea dreaptă, alături de ea fiind soţul său, Dragoş Prisacariu, cu care se căsătorise de puţin timp.
Adina Gabriela Prisăcariu se deplasa pe DN 29, care leagă Suceava de Botoşani, iar la ieşirea din Dumbrăveni, a încercat să depăşească un microbuz, pe o porţiune prevăzută cu linie continuă. Mercedesul a intrat pe contrasens, unde s-a lovit extrem de violent de o autocisternă care circula regulamentar. Dragoş, soţul ei, a murit pe loc, trupul neînsufleţit al tânărului fiind scos de pompierii de la Descarcerare din caroseria maşinii în care şi-a găsit sfârşitul. Tânăra a ajuns în stare gravă la spital cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, fractură de coloană cervicală şi fractură de coloană toracală.
Din ancheta preliminară a poliţiei a rezultat că accidentul s-a produs din cauză că tânăra s-a angajat în depăşire pe linie continuă. În condiţiile în care autoturismul era cu volan pe partea dreaptă, vizibilitatea pe care a avut-o aceasta a fost diminuată şi mai mult.
Sursa: www.monitorulsv.ro