ImportantLocal

LOCAL | Primarul comunei Nicșeni trimis în judecată de DNA!

DNA  Suceava a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului Gaidur Ioan, primarul comunei Nicşeni, jud. Botoşani.

Potrivit unui comunicat emis de DNA, primarul este acuzat de

“săvârşirea infracţiunii de Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal ( 3 acte materiale din care unul în forma tentativei ) constând în aceea că:

La data de 14.05.2007 în calitate de reprezentant al Consiliului Local Nicşeni reprezentat de Gaidur Ioan a formulat cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007 pentru o suprafaţă agricolă de 289,02 ha, declarând în mod neadevărat că instituţia publică locală utilizează terenul pentru care s-a făcut cererea, omiţând să menţioneze că terenul respectiv se este folosit de crescătorii de animale de pe raza comunei Nicşeni care achitau o taxă de păşunare, încasând astfel în mod nelegal suma de 48.857,17 lei.

La data de 15.05.2008 în calitate de reprezentant al Consiliului Local Nicşeni reprezentat de Gaidur Ioan a formulat cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2008 pentru o suprafaţă agricolă de 90,53 ha, declarând în mod neadevărat că instituţia publică locală utilizează terenul pentru care s-a făcut cererea, omiţând să menţioneze că terenul respectiv se este folosit de crescătorii de animale de pe raza comunei Nicşeni care achitau o taxă de păşunare, încasând astfel în mod nelegal suma de 20.267,37 lei.

La data de 15.05.2009 în calitate de reprezentant al Consiliului Local Nicşeni reprezentat de Gaidur Ioan a formulat cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2009 pentru o suprafaţă agricolă de 288,70 ha, declarând în mod neadevărat că instituţia publică locală utilizează terenul pentru care s-a făcut cererea, omiţând să menţioneze că terenul respectiv se este folosit de crescătorii de animale de pe raza comunei Nicşeni; cererea a fost respinsă, nefiind încasată suma solicitată.

Din prejudiciul total în sumă de  69.124,54 , a fost recuperată suma de 48.857,17  prin achitare de către Primăria comunei Nicşeni, iar  pentru diferenţă, APIA Botoşani s-a constituit parte civilă.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” se arată în comunicatul DNA.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page