ImportantLocal

LOCAL | Botoșani, uitat de lume, va trebui să mai aștepte bani pentru drumuri

Moldova a fost din nou marginalizată, iar Autostrada Iași- Tg. Mureș și alte investiții importante de infrastructură cum ar fi a DN 28 B (E58) Botosani – Târgu Frumos, nu vor finanțate prin bugetul anului 2016, din vina parlamentarilor USL din județele Moldovei, care din 2012, dețin o majoritate zdrobitoare în Parlamentul României! 

Actualii parlamentari au dat dovadă de superficialitate, incompetență și lipsă de interes pentru interesul cetățeanului, atât în timpul Guvernelor Ponta, pe care care le-au suținut, cât și acum, când au reprezentat mai mult de formă interesele Moldovei depunând amendamente nefundamentate financiar, la Legea bugetului pe 2016!

Prin raportul întocmit asupra Legii bugetului de stat, pe anul 2016! Autostrada Iași-Tg. Mureș nu a primit nici un leu finanțare! Deși în comisiile de specialitate și anume Comisia pentru transporturi şi infrastructură din cadrul Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru transporturi şi energie din cadrul Senatului se admiseseră niște amendamente care finanțau studiul de fezabilitate măcar pentru tronsonul Tg. Neamț-Iași-Ungheni. Toate aceste amendamente figurează ca respinse în raportul final, întocmit de comisiile reunite de buget finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului! Motivul respingerii? În nici unul dintre cazuri sursa de finanțare propusă nu este considerată credibilă! Adică de fapt, autorii au depus aceste amendamente fără o fundamentare serioasă doar ca să se afle în treabă , într-un an preelectoral!

 De exemplu, la amendamentul propus de sen.Florin Constantinescu-PSD, sen.Chelaru Ioan-PSD, sen.Ionel-Daniel Butunoi-PSD, sen.Lazar Sorin Constantin-PSD, dep. Lupu Mihai-PNL, dep.Iacoban Sorin-PSD, dep.Adascăliţei Constantin-PSD, dep.Ionel Arsene-PSD, dep.Anghel Stanciu-PSD, dep.Nichita Cristina-PSD, dep.Agrigoroaiei Ionel-UNPR, , dep.Ratoi Neculai-PSD, dep.Cadar Leonard-PSD; Dep. Anton Dobos-PNL, sursa de finanțare propusă este: Actiuni generale ale Ministerului Transporturilor! Numai că, surpriză, Comisiile de buget-finanțe reunite le răspund că: ”Sursa de finanţare menţionată nu poate fi avută în vedere, deoarece în bugetul Ministerului Transporturilor nu există capitolul ”Acțiuni generale”!

Exemplele de acest fel pot continua cu un amendament tot la fel de neserios fundamentat financiar depus de această dată de dep.Bogdănici Camelia-Margareta PSD (UNPR), dep.Ciuhodaru Tudor -PSD (UNPR), dep.Emacu Gheorghe -PSD (UNPR), dep.Petrea Dorin Silviu -PSD (UNPR), dep.Vizitiu Sergiu-Constantin -PSD (UNPR), sen. Agrigoroaiei Ionel -PSD (UNPR), sen.Burlea Marin -PSD (UNPR)!

Parlamentarii din Moldova, NU sunt suficient de serioşi, NU au credibilitate, iar noul guvern, NU este orientat spre investiţii în Moldova!

15 decembrie 2015

În numele Grupului “Pentru Moldova”

Cristian Cernescu
Eugen Benea
Traian Rânja

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page