Diverse

DIVERSE | Cum ai grijă de părul vopsit

Părul vopsit este mai fragil, de aceea are nevoie de îngrijire specială. Dacă apelezi la ajutoarele din natură, vei avea la îndemână nenumărate soluţii ca să ai un păr frumos şi sănătos.

Apelează la uleiul de măsline

Firele rebele care nu se coafează uşor pot apărea în cazul femeilor care se vopsesc. Poți remedia problema cu ajutorul unei măşti obţinute din ulei de măsline.

Încălzeşti uşor patru-cinci linguri de ulei de măsline, apoi îl amesteci cu un gălbenuş. Aplici pe toată lungimea firului de păr, apoi acoperi cu un prosop din bumbac şi laşi jumătate de oră. La sfârşit, te speli pe cap cu şamponul pe care îl foloseşti în mod obişnuit.

Bere, în loc de balsam

Proteinele conţinute de bere conferă şi strălucire firului de păr, aspect la care podoaba capilară vopsită are de cele mai multe ori de suferit. Nu trebuie decât să aplici băutura pe toată lungimea firului de păr, după ce te-ai spălat pe cap, 10-15 minute. La sfârşit, clăteşti cu apă călduţă.

Berea poate fi folosită şi pentru a da volum. O aplici cu câteva minute înainte să ieşi din casă, direct pe păr. Nu îţi face griji în privinţa mirosului, căci berea nu va mirosi după ce se usucă pe firul de păr.

Muşeţelul, ideal de folosit

Dacă ai părul vopsit blond, pentru a-i da mai multă strălucire, poţi apela la infuzia de muşeţel. După spălare, clăteşte părul într-o soluţie preparată dintr-un pumn de flori de muşeţel şi doi-trei litri de apă fierbinte, lăsate la infuzat 10 minute.

Ca să dai intensitate părului vopsit brunet, şaten închis sau roşcat închis, poţi apela la fruzele de nuc. Prepară un decoct dintr-o mână de frunze de nuc şi, după spălare, clăteşte-ţi părul cu această soluţie.

Nu uita de uleiul de cocos

Aplică, o dată pe săptămână, ulei de cocos pe firul de păr, seara, înainte de culcare şi lasă-l să acţioneze până dimineaţa, când te speli pe cap. Va da strălucire firului de păr.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page