SPORT | Lucian Bute, învins la puncte, declară că nu se retrage
Lucian Bute a pierdut, duminică dimineaţă, meciul pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie, dar a promis că nu se va retrage şi că va munci din greu pentru a reveni în top. Declaraţia sa este oarecum surprinzătoare, după ce înaintea luptei de la Quebec mulţi estimau că aceasta ar fi putut fi ultima sa apariţie în ring.
Lucian Bute a pierdut prin decizie unanimă a arbitrilor (116-112, 117-111, 117-111) meciul cu James DeGale, în care spera să-şi recupereze centura de campion mondial IBF la supermijlocie, iar la finalul luptei a declarat că va continua să muncească pentru a redeveni campion. “Vreau să mulţmesc tuturor celor care m-au susţinut. A fost o luptă foarte bună, am făcut tot ce am putut. A fost o luptă echilibrată, dar dacă judecatorii i-au dat lui titlul, respect decizia. Eu mă voi întoarce în sală şi voi continua să muncesc ca să revin în top“, a spus Lucian Bute, în ringul de la Quebec.
Campionul James DeGale a spus că Bute i-a demonstrat că “este un luptător de clasă mondială, un mare campion şi sigur se va întoarce. “Apărarea mea a fost bună, mai am de lucru pentru a pune la punct unele amănunte, dar voi fi tot mai bun în următorii 3-4 ani”, a spus pugilistul britanic.