RETETA | Lasagna de ciocolată, fără coacere
INGREDIENTE:
- 36 biscuiți Oreo (sau obișnuiți, cu cacao)
- 250 g brânză dulce
- 6 linguri unt topit la bain marie
- 350 g frișcă lichidă
- 3-4 linguri de zahăr tos
- 2 fiole esență vanilie
- 2 plicuri budincă ciocolată
- 300 ml lapte rece
- 150-200 g bucățele/chipsuri decorative de ciocolată neagră/cu lapte
MOD DE PREPARARE:
Unge cu unt o tavă cu dimensiunile de 9×13. Sfarămă biscuiții într-o pungă care se închide etanș, presând pe un fund de lemn cu un sucitor. Adaugă unt topit la bain marie în pungă și agit-o până se combină bine cu biscuiții. Tapetează tava cu mixtura din pungă și dă la congelator timp de 5 minute.
Fă budinca de ciocolată conform instrucțiunilor de pe pachet. Apoi las-o la răcit. Într-un bol mediu, bate brânza dulce până obține o structură mătăsoasă. Adaugă 2 linguri de lapte și zahăr. Amestecă până la omogenizare. Într-un alt bol, bate frișca lichidă cu o lingură de zahăr și 2 fiole de esență de vanilie până se întărește. Toarnă jumătate din cantitatea de frișcă obținută peste brânza dulce și omogenizează. toarnă rezultatul peste “blatul” din tavă. Dă la frigider pentru alte 5 minute. Într-un alt bol, amestecă budinca de ciocolată răcită cu laptele rece până se îngroașă. Toarn-o în tavă, peste stratul de brânză dulce și frișcă. Iar la frigider tava pentru 5-10 minute, pentru a lăsa budinca să se așeze. Scoate din firgider și întinde deasupra restul de frișcă. Presară deasupra bucățile mici de ciocolată.
Sau, dacă nu ai ciocolată, cerne deasupra pudră de cacao.
Se ține la frigider 3-4 ore înainte de servire.
Sursa: retete.unica.ro
Foto: tort / shutterstock