POLITIC | PNL solicită alegeri anticipate, după demisia lui Victor Ponta
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri că PNL solicită alegeri anticipate printr-un acord politic, după demisia premierului Victor Ponta.
Gorghiu a spus că PNL este cel care va face primul pas şi va iniţia discuţii cu liderii partidelor parlamentare.
“PNL a înţeles că manifestarea de aseară la care au participat zeci de mii de cetăţeni români este o manifestare impotriva coruptiei din administratia centrala si locala. Nu este o surpriză pentru nimeni că PNL solicită alegeri anticipate. Astăzi cel mai rezonabil lucru nu este altceva decât soluţia alegerilor anticipate printr-un acord politic“, a declarat Alina Gorghiu.
“Decizia domnului Ponta este târzie. Mai bine mai târziu decat niciodata. Este nevoie de acord politic pentru ca alegerile sa aiba loc intr un timp cat mai scurt. Toti colegii sunt de acord. Credeam ca este in acord cu ce si doresc cetatenii Romaniei“, a declarat Vasile Blaga.
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă.
Premierul demisionar Victor Ponta a convocat miercuri, la ora 16:00, o şedinţă de Guvern pentru a le mulţumi miniştrilor care au făcut parte din Cabinetul său, dar şi pentru a pregăti perioada de tranziţie către Executivul ca se va forma în urma negocierilor din preşedinte şi partidele parlamentare.
“La ora 16:00 o să avem o şedinţă de Guvern ca să le mulţumesc tuturor colegilor miniştri şi să pregătim perioada de tranziţie către viitorul Guvern”, a spus Ponta, miercuri, la Palatul Victoria, după ce şi-a anunţat demisia.
Sursa: romaniatv.net