Local

LOCAL | Ofițerul de stare civilă, Constantin Gabur, nu va mai oficia căsătoriile din Botoșani

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat suspendarea șefului de la Oficiul de Stare Civilă, Constantin Gabur, până la soluționarea dosarului deschis împotriva acestuia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. În tot acest timp, Gabur nu va mai putea oficia căsătoriile din municipiul Botoșani.

Am luat act de acuzațiile care i-au fost aduse domnului Gabur. Este foarte grav, iar dacă acuzațiile vor fi probate, atunci va fi destituit imediat. Între timp însă, până la soluționarea dosarului penal, legea nu ne permite să desfacem contractul de muncă, pentru că trebuie să ținem cont de prezumția de nevinovăție. Am luat însă decizia ca domnul Gabur să nu mai poată oficia căsătorii în numele Primăriei Botoșani. De asemenea, pe toată această durată, nu va putea desfășura activități ce implică gestionarea de fonduri”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc, care a mai spus că va discuta și cu tinerii căsătoriți care au formulat plângerea împotriva fostului ofițer de stare civilă.

Constantin Gabur a fost acuzat de doi tineri care s-au căsătorit pe data de 3 octombrie 2015 că le-a pretins achitarea unei sume de 80 de lei pentru oficierea căsătoriei, fără a elibera însă și o chitanță în acest sens. De altfel, Primăria Municipiului Botoșani nu percepe nicio taxă pentru oficierea căsătoriilor, acest serviciu public fiind gratuit. Cei doi tineri au depus o plângere la Parchet care a început cercetarea penală.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page