DIVERSE | Pontul neştiut pentru căldură ieftină: „Fiecare grad în plus peste 20 de grade Celsius creşte factura cu 7%“
Sosirea iernii înseamnă, implicit, şi cheltuieli mai mari. Sunt câteva metode prin care putem avea un cămin călduros, însă e bine de ştiut că fiecare locuinţă e diferită de alta şi, aşa cum spun specialiştii în audit energetic, fiecare casă are nevoie de un altfel de ”tratament” ca să nu piardă căldura.
Căldură se pierde prin ferestre, acoperiş, podea, pereţi. În ce proporţie şi ce putem face? Depinde de locuinţa pe care o avem, dacă este izolată corespunzător, dacă geamurile au o performanţă termică ridicată, dacă locuim într-un bloc mai ”bătrân” sau într-unul mai ”tânăr”, însă depinde şi de evaluarea pe care ne-o face un auditor energetic, respectiv de ”tratamentul” pe care-l prescrie pentru casă.
”Cea mai mare economie de energie termică poate fi obţinută prin izolarea pereţilor. Izolarea externă nu este uşoară şi necesită în general instalarea de către un specialist. Foi speciale de reflexie din aluminiu pot fi lipite pe peretele din spatele caloriferelor, ca să nu fie vizibile.
Căldura va fi reflectată de la calorifer spre interiorul camerei, minimalizând pierderea căldurii prin pereţi”, se arată într-un manual postat pe kyotoinhome.info. Aceeaşi sursă susţine că pierderile de căldură pot fi reduse dacă se pun la ferestre mai multe geamuri de sticlă la acelaşi cadru. Iar ca să nu se facă transferul de căldură între geamuri, spaţiul dintre ele poate fi umplut cu un gaz inert, cum ar fi argonul.
Cât priveşte podeaua, şi prezenţa covoarelor ajută la crearea unui nivel de izolaţie. E bine de ştiut că frigiderul nu trebuie aşezat lângă calorifer/cuptor fiindcă amândouă emit căldură, iar frigiderul funcţionează mai eficient când nu se află lângă o sursă de căldură.
Specialiştii mai spun că puteţi să vă încălziţi diferit camerele din locuinţă: sufrageria să fie mai călduroasă, iar în dormitoare să aveţi temperaturi mai mici, cu câteva grade, decât în sufragerie.
”Unul din cele mai uşoare moduri de economisire a energiei este prin reglarea temperaturii. Acest lucru poate fi făcut prin instalarea unor valve termostatice pe calorifer, astfel încât este posibil să diferenţiem temperatura în fiecare cameră. Cu un regulator termostatic programabil, temperatura poate fi redusă atunci când familia nu este acasă, ci la muncă, la şcoală sau în vacanţă. Setând temperatura cu un grad mai jos economisim circa 6% din energia termică. O cameră care nu este folosită mai mult timp poate fi încălzită la numai 16 °C şi nu la 20 °C în mod normal”, se mai arată în respectivul manual.
E bine să aerisim deschizând larg ferestrele, dar pentru scurt timp. Caloriferele nu trebuie acoperite fiindcă acoperindu-le reduceţi transferul de căldură.
Ponturi utile:
Temperatură la 20 de grade Celsius în camere. Temperatura ideală la care este indicat să ne setăm termostatul este de 20 de grade Celsius. Pentru fiecare grad în plus, factura creşte cu circa 7%.
Opriţi căldura dacă nu e necesară şi dacă plecaţi de acasă. Un studiu al Universităţii din Zaragoza arată că setând noaptea temperatura la 16 grade Celsius, între 22.00 şi 6.00, consumul anual de combustibil (gaz, curent) se va reduce cu 13%.
Trageţi draperiile, jaluzele sau obloanele pe timpul nopţii. Locuinţele care nu au geamuri termopane pierd foarte multă căldură noaptea. Ca să nu pierdeţi din căldură puteţi trage draperiile, jaluzele sau obloanele pe timpul nopţii. Suluri textile pentru confort termic.
Ca să păstraţi căldura în camere puteţi pune la uşă acele pernuţe lungi circulare/suluri pentru confortul termic.
Părerea specialiştilor despre cum ar trebui izolate eficient blocurile
Profesorul Ioan Moga de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care este auditor energetic şi predă un astfel de curs la facultate, spune că, la noi în ţară, un bloc vechi, de pe vremea răposatului dictator, are o performanţă energetică mai mare decât unul nou, recent construit.
Ca blocurile să păstreze căldura iarna trebuie anvelopate cum trebuie când sunt construite. Prin anvelopare, explică Moga, se înţelege izolarea atât a pereţilor, a ferestrelor, cât şi a acoperişului şi subsolului. În opinia acestuia, pereţii blocului trebuie să fie izolaţi în exterior cu un strat de polistiren de 20 de centimetri, acoperişul/teresa blocului cu cel puţin 30 de centimetri, iar subsolul cu 10 centimetri. Cât priveşte partea de soclu de jur împrejurul blocului acesta trebuie izolat cu 10 centimetri care ar fi bine să meargă până la 50 de centimetri sub nivelul astfaltului. Iar ferestrele blocurilor trebuie să aibă o rezistenţă termică mai mare de 0,8, iar la cumpărare furnizorii, susţine Moga, trebuie să ofere garanţie mai mare de un an.
În opinia acestuia, fiecare bloc e asemeni unei boli, are nevoie de un anume ”tratament”, de aceea, crede el, nu există soluţii general valabile, ci doar specifice pentru fiecare locuinţă. Iar soluţia practică la economisirea căldurii este să se apeleze la un auditor energetic care să stabilească, punctual, pe locuinţa noastră, câtă căldură se pierde prin pereţi, câtă prin ferestre (în funcţie de cum sunt amplasate) şi prin acoperiş (dacă locuim la mansardă) – să facă o evaluare şi apoi să spună ce poate fi făcut şi cum.