Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava a fost inaugurat și sfințit, duminică, 25 octombrie, odată cu finalizarea modernizării acestuia. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
La eveniment participă parlamentari din Suceava, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, dar și consilieri județeni și șefi de instituții. Lucrările la aeroport au fost realizate de firma botoșăneană Tehnic Asist.
Prima aeronavă Tarom va ajunge la Suceava abia pe 12 noiembrie, iar prima cursă privată din Austria va ateriza pe aeroport pe 27 octombrie. Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare începând din 13 ianuarie 2014, iar investiția se cifrează la 105 milioane de lei. Finanţarea este asigurată în mare parte din fonduri europene.
Chiar dacă duminică a fost inaugurat, până pe 10 decembrie urmează să fie făcute câteva lucrări în plus, care vizează aducerea tuturor sistemelor de siguranţă ale aeroportului la nivel internaţional. Este vorba despre sisteme de siguranţă şI dirijare pe care nu le deţine în acest moment nici măcar aeroportul internaţional Henri Coandă – Otopeni – Bucureşti
Sursa: suceavanews.ro