Primarul Municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc a declarat, joi, că regretă situația în care se află fostul edil al orașului, Cătălin Flutur și că îi dorește acestuia să își rezolve cât mai repede problemele apărute după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au comunicat că are calitatea de suspect pentru abuz în serviciu.
„Regret sincer ceea ce i se întâmplă acum domnului Cătălin Flutur. Dincolo de competiția politică dintre mine și dânsul, îi doresc să își clarifice cât mai repede problemele cu justiția. Nu mă pronunț asupra acuzației formulate împotriva dânsului, dar ca primar știu că pentru orice proiect sunt foarte multe prevederi și reglementări de care trebuie să ții cont pentru a te asigura că nu se încalcă legea. Am văzut că nu e vorba de un prejudiciu mare, deci cred că e puțin probabil să fi existat o intenție sau o premeditare în acest caz. În orice caz, până la finalizarea acestui dosar, eu îi acord sincer domnului Flultur prezumția de nevinovăție”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Întrebat dacă PSD Botoșani îi va cere lui Cătălin Flutur să se retragă din cursa pentru Primărie, după același model în care PNL cere retragerea lui Victor Ponta din funcția de prim-ministru în urma punerii sub acuzare de către DNA, Ovidiu Portariuc a declarat că respinge categoric o astfel de abordare. „În Constituție e formulat foarte clar principiul prezumției de nevinovăție. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive din partea unei instanțe de judecată și domnul Flutur și domnul prim ministru Victor Ponta sunt nevinovați. Nu trebuie să amestecăm justiția cu politica. Nu politicienii stabilesc cine e vinovat și cine nu. Doar judecătorii pot face acest lucru”, a explicat președintele executiv al PSD Botoșani.