EvenimentImportant

LOCAL | EVENIMENT: Un tudorean și-a serbat un secol de viață la Primărie! FOTO!

S-a născut acum 100 de ani, într-o familie de eroi. Și-a pierdut tatăl în primul război mondial și 3 frați în cel de-al doilea război. La rândul său și-a apărat patria în linia întâi pe frontul de Est și a fost singurul din familie care s-a întors viu acasă. A fost prizonier în Siberia, unde a stat 2 ani, a fost rănit și decorat cu medalia “Bărbăție și credință” clasa I.

Astăzi a aniversat un secol de viață.

Panaite Mitel, din comuna Tudora, este printre puținii veteran de război care ajung la această venerabilă vârstă.

Cei 14 nepoți și 10 strănepoți i-au organizat, împreună cu Primăria și Consiliul Local al comunei Tudora, un moment festiv la care au participat localnici, dar și reprezentanți ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război, (ANVR), Centrului Militar Județean, Garnizoanei Botoșani, Prefecturii.

Evenimentul a început cu o slujbă de mulțumire oficiată de preotul paroh Vasile  Cucoreanu.

Domnul Panaite Mitel are 100 de ani plini de bucurii, de tristețe, dar corectitudinea și încrederea în viață cu perseverență le-a dus pe toate. Cu exemplul personal a ajuns la această venerabilă vârstă. Născut pe 25 septembrie 2015 dintr-o familie cu 9 copii.  Și-a întemeiat, la rândul său, o familie cu 6 copii de care s-a îngrijit purtându-i în școli și care urmare a unei educații sănătoase, urmând exemplul lui Moș Panaite au devenit buni gospodari întemeindu-și familii din care au rezultat 14 nepoți și 10 strănepoți. Este un exemplu și un model demn de urmat, un stejar nemuritor al comunității noastre.” a declarat ing. Mihai Petria, primarul comunei Tudora.

Fiecare dintre oficialii prezenți au ținut discursuri și au oferit cadouri centenarului: plachete, dimplome aniversare, de excelență, un tort cu artificii, un buchet cu 100 de trandafiri și, poate cel mai emoționant, un un steag din partea Asociației Naționale a Veteranilor de Război, în care a fost înfășurat, la propriu, în semn de respect pentru devotamentul față de țară.

“Importantă este toată viața omului, dar aceste momente sunt deosebite pentru că sunt atâția oameni în preajma dumneavoastră, poate nu atât de mulți câți ar trebui să fie, dar sunt! Nu le vom ști niciodată pe toate, dar important e să înțelegem ceva din viața aceasta. Sunt convins că ați trecut prin multe momente mai grele, care cu siguranță că v-au fortificat, dar și frumoase… și probabil aveți un secret… trebuie să îl mărturisiți… chiar trebuie să fie un mod de viață interesant, deosebit, poate mai mult decât putem înțelege. Aproape că sunt invidios! Cred că aveți o relație deosebită nu numai cu oamenii, cred cu și cu Dumnezeu, pentru că toate sunt puse în ordine de către divinitate, de către Dumnezeu! Vă doresc sănătate și chef de viață, pentru că viața este atât de frumoasă, dar din păcate atât de scurtă și ar trebui să o trăim cu toată intensitatea și cu toată forța noastră! Să muncim ca și cum am tăim o veșnicie și să trăim ca și când am muri mâine!” a spus subprefectul Gelu Țigănucă, care i-a dăruit aniversatului o pălărie și un baston.

Tot astăzi, Mitel Panaite a fost avansat de la gradul de plutonier adjutant principal la gradul de sublocotenent. 

“Domnule sublocotentent, am venit și noi activii să vă invităm să vizitați unitatea noastră, să vă amintiți de armamentul pe care l-ați purtat în război. Este o cinste și o onoare pentru noi de a vă avea în viață pentru că avem de la cine învăța. Vă mulțumesc că existați și sunt convins că fiecare nepoțel, rudă…a contribuit cu câte o picătură la această vârstă venerabilă. Garnizoana vă oferă o Diplomă de excelență- onorifică, dar adevăratul simțământ este în inimile noastre.” a spus col. Sandu Lucian, comandantul Garnizoanei Botoșani.

tudora-aniversare-100 de ani (30) tudora-aniversare-100 de ani (28) tudora-aniversare-100 de ani (27) tudora-aniversare-100 de ani (26) tudora-aniversare-100 de ani (23) tudora-aniversare-100 de ani (22) tudora-aniversare-100 de ani (19) tudora-aniversare-100 de ani (18) tudora-aniversare-100 de ani (15) tudora-aniversare-100 de ani (13) tudora-aniversare-100 de ani (12) tudora-aniversare-100 de ani (11) tudora-aniversare-100 de ani (10) tudora-aniversare-100 de ani (8) tudora-aniversare-100 de ani (7) tudora-aniversare-100 de ani (6) tudora-aniversare-100 de ani (5) tudora-aniversare-100 de ani (4) tudora-aniversare-100 de ani (2) tudora-aniversare-100 de ani (1) tudora-aniversare-100 de ani (82) tudora-aniversare-100 de ani (81) tudora-aniversare-100 de ani (80) tudora-aniversare-100 de ani (79) tudora-aniversare-100 de ani (77) tudora-aniversare-100 de ani (76) tudora-aniversare-100 de ani (75) tudora-aniversare-100 de ani (74) tudora-aniversare-100 de ani (72) tudora-aniversare-100 de ani (71) tudora-aniversare-100 de ani (70) tudora-aniversare-100 de ani (68) tudora-aniversare-100 de ani (60) tudora-aniversare-100 de ani (59) tudora-aniversare-100 de ani (58) tudora-aniversare-100 de ani (57) tudora-aniversare-100 de ani (56) tudora-aniversare-100 de ani (55) tudora-aniversare-100 de ani (54) tudora-aniversare-100 de ani (53) tudora-aniversare-100 de ani (52) tudora-aniversare-100 de ani (51) tudora-aniversare-100 de ani (49) tudora-aniversare-100 de ani (48) tudora-aniversare-100 de ani (47) tudora-aniversare-100 de ani (46) tudora-aniversare-100 de ani (45) tudora-aniversare-100 de ani (43) tudora-aniversare-100 de ani (42) tudora-aniversare-100 de ani (41) tudora-aniversare-100 de ani (40) tudora-aniversare-100 de ani (35) tudora-aniversare-100 de ani (33) tudora-aniversare-100 de ani (32)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page