LOCAL | Festivalul „Bucurie în Mișcare”, dedicat iubitorilor de sport și distracție! Pe de 26 septembrie, la Botoșani
Municipiul Botoșani va găzdui sâmbătă, 26 septembrie, pe bulevardul Mihai Eminescu în zona Monumentului 1907, Festivalul “Bucurie în Miscare”, eveniment inițiat si coordonat la nivel național de către Asociația 11Even Cluj-Napoca în parteneriat cu Kaufland România.
Pe plan local festivalul este susținut de către Primăria Municipiului Botoșani, Poliția Rutiera, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean al Elevilor Botoșani și Interact Botoșani.
“Bucurie în Mișcare” este un festival al sportului și competiției în comunitate în agenda căruia sunt înscrise o serie de happening-uri și evenimente sportive. Primul obiectiv al festivalului este încurajarea unui număr cât mai mare de persoane, în mod special copii, tineri și persoane sedentare, să facă mai multă mișcare. Un alt obiectiv este acela de a aduce în fața celor prezenți momente de demonstrații sportive ale principalelor cluburi sportive din oraș, și de a-i încuraja astfel pe copii și tineri să facă sport. “Ne propunem să mobilizăm mii de oameni să iasă din casă, să ia parte la competiții distractive, să se bucure și să concureze împreună”, declară Ovidiu Neamțu, inițiator al campaniei.
Agenda Festivalului Bucurie în Mișcare – Botoșani, 26 septembrie 2015
Evenimentul cuprinde mai multe zone de activități, derulate după următoarea agendă:
Zona “Caravana de joacă” (destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 4-10 ani)
Ora 10.00 Desene pe asfalt
Orele 11.00 – 13.00 Maratonul jocurilor românești
Jocuri: Țară țară vrem ostași!, Rațele și vânătorii, Sticluța cu otravă, Matele incurcate, 123 la perete stai, Elasticul, Baba oarba, Țările, Lapte gros, Cal si călăreț, etc.
Premii oferite: fructe, baloane, mingi gonflabile, frisbee, etc.
Zona “Concursuri și jocuri sportive” (destinată copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 11-18 ani)
Orele 13.00 – 17.00 Jocuri si concursuri diverse (badminton, fotbal target, ski pe asfalt, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, tir cu arcul, etc)
Orele 14.00 – 16.00 Cupa liceelor la streetball
Premii oferite: tricouri, șepcuțe, frisbee, huse de telefon, etc.
Zona de demonstratii sportive (destinată tuturor celor prezenți)
Orele 15.00- 17.00 (activități diverse pentru toți cei prezenți)
Evenimentul este realizat cu sprijinul Botoșani News, Gazeta de Botoșani și stiri.botoșani.ro.
Despre Asociaţia 11even:
Implementăm o serie de programe care au ca temă educația și dezvoltarea personală, și organizăm evenimente sportive de amploare. Principalul program al asociației este Creatori de Viitor, program care-și propune să reunească o comunitate activă și dinamică a tinerilor cu rezultate deosebite din România (www.creatorideviitor.ro). În 2012 am demarat seria de evenimente Family Olympics, serie care, incepând cu 2014, poartă numele Festivalul Bucurie în Mișcare. Implementăm programe de strângere de fonduri denumite “O poză împlinește vise” și evenimente personalizabile pentru companii, denumite Sport&Fun Day. Mai multe informații despre noi regăsiți la www.11even.ro .
Despre Kaufland România:
Angajamentul față de mediu și oameni.
Întotdeauna susṭinem comunitatea în mijlocul căreia activăm, atât pe plan social, economic cât ṣi de mediu. Ne implicăm cu deosebire în acțiuni prin care oferim suport copiilor, de diferite vârste.
Noi luăm în serios responsabilitate pe care o avem față de mediu și față de societate. De aceea, susținem copiii provenind din medii defavorizate să meargă la școală și ne implicăm în proiecte prin care promovăm un stil de viață sănătos.
Cel mai de preț cadou pe care îl putem face societății este să oferim acces la educație copiilor. Ea deschide minți, drumuri și le oferă posibilitatea să devină baza societății viitoare.
Despre Interact Club Botoșani:
Interact are ca scop promovarea valorilor nonformale în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 12-18 ani.
Este o organizație non-governamentală, non-profit axată pe beneficiile directe și indirecte ale lucrului în echipă. Astăzi, peste 300.000 de tineri, din peste 138 de țări aparțin celor peste 13.000 cluburi Interact.
Cluburile Interact au intâlniri săptămânale în care se discută proiecte și se propun activităti noi- membrii noștri venind cu inițative diverse. Mai mult, toate activitățile și proiectele desfășurate de noi au ca scop promovarea valorilor de leadership și comunicare în rândul tinerilor, toate dobândite în cadrul unor proiecte cu cauze caritabile.
Despre Consiliul Județean al Elevilor Botoșani
Consiliul Județean al Elevilor Botoșani este structura reprezentativă a elevilor la nivel județean, promotor al proiectelor și programelor care încurajează dezvoltarea personală a tinerilor, voluntariatul și implicarea în societate. Scopul principal al Consiliului Elevilor este de a apăra și promova drepturile și interesele elevilor și de a-i implica pe aceștia în actul educațional, în viața civică, socială și culturală.