Local

LOCAL | Au băut și au urcat la volan, dar au fost opriți în trafic

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.40, V. F. de 22 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, posesor al permisului de conducere din anul 2014, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Havârna.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ieri, 12.09.2015, în jurul orei 17.50, P. D. de 36 ani, din municipiul Dorohoi, a fost depistat conducând un autoturism pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi au fost conduşi la unităţi medicale, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauze s-au întocmit acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page