DIVERSE | Sfaturi pentru o digestie mai bună în mod natural
Alimentele procesate, mesele neregulate, lipsa activităţii fizice, tratamentul cu antibiotice şi consumul de alcool sunt principalii factori care pot determina încetinirea tranzitului intestinal. În acest caz, toxinele rezultate în urma descompunerii alimentelor staţionează prea mult la nivelul intestinului gros, absorbindu-se în organism.
Balonarea şi senzaţia de greutate la nivelul abdomenului apar din cauza tranzitului intestinal lent, prezent atunci când alimentele tranzitează tubul digestiv timp de 48 – 72 de ore, peste acest interval fiind vorba deja de constipaţie. Netratate, problemele de tranzit intestinal lent pot favoriza apariţia unor boli precum cancerul de colon. 80 la sută din problemele digestive pot fi evitate printr-o alimentaţie echilibrată.
Iată, așadar, câteva sfaturi utile pentru o digestie mai bună!
Mănâncă încet și vei slăbi în mod sănătos
Acest sfat poate părea absurd, însă este pe cât se poate de adevărat. Iată cum funcționează:
– senzația de sațietate intervine după aproximativ 20 de minute de când am început să mâncăm; în acel moment, creierul nostru secretă un hormon care ,,dă semnalul” de stomac plin;
– în schimb, atunci când mâncăm în grabă, avem tendința de a consuma mai multe alimente în primele 20 de minute, pentru ca apoi să ne confruntăm cu balonare și senzație de greutate la nivelul abdomenului;
– așadar, secretul este să mâncăm încet și să mestecăm bine alimentele, întrucât procesul de digestie începe din gură (saliva contribuie la dizolvarea alimentelor) și apoi în stomac.
Bea apă înainte și după masă
Încearcă să nu bei apă în timpul mesei, întrucât lichidele împiedică salivația. Recomandat este să consumăm apă înainte și după masă, pentru a stimula procesul de salivație. Acesta este și motivul pentru care supele sau ciorbele se servesc ca primul fel de mâncare.
Consumă legume crude
Pentru a avea o digestie bună, este recomandat să incluzi în alimentația zilnică legume în stare crudă, mai ales că în timpul gătirii acestea își pierd o mare parte din enzime și proteine.
Nutriționiștii recomandă consumul, pe cât de des posibil, de ceapă, usturoi, broccoli, varză, spanac, salată verde, țelină, morcov etc.
Consumă alimente fermentate
Include în alimentația zilnică, în special la micul dejun, kefir, iaurt grecesc sau orice alte alimente bogate în probiotice. Acestea stimulează procesul de digestie și asigură echilibrarea bacteriilor din flora intestinală.
Alimente integrale
Pentru a ne îmbunătăți starea de sănătate și vitalitate nutriționiștii recomandă consumul regulat de alimente integrale: ovăz, orez brun și cereale integrale.
Pâinea de secară sau pâinea integrală din grâu, de exemplu, stimulează o bună digestie.
Învață să gestionezi stresul
Stresul este unul dintre cei mai aprigi dușmani ai digestiei, întrucât sistemul digestiv este controlat de creier. Astfel, problemele și fluctuațiile de stări de spirit stimulează secreția de cortizol în sânge, un hormon care, secretat în exces, afectează reacțiile de bază ale organismului.
Astfel, scade producţia de mucus ce înveleşte stomacul şi îl protejează de acţiunea acidului clorhidric (apar gastrita şi ulcerul gastric şi o hiperaciditate dăunătoare întregului organism).
Sursa: clicksanatate.ro